Caz redeschis. Teodor Meleșcanu, martor la DNA în dosarul generalului Ioan Sîrbu

Caz redeschis. Teodor Meleșcanu, martor la DNA în dosarul generalului Ioan Sîrbu

„Evenimentul zilei” a publicat, în iulie, informații despre o anchetă vizând nereguli la Spitalul Militar Central în timpul conducerii generalului Ioan Sîrbu. Acesta ne-a probat că dosarul a fost clasat de procurorul Ion Alexandru, care a plecat, ulterior, din DNA. Ancheta a fost însă redeschisă.

Teodor Meleșcanu, fost ministru al Externelor și al Apărării, ex-șef al Serviciului de Informații Externe, a fost audiat ca martor, vineri, de către procurorii militari din cadrul DNA într-un dosar de corupție cu epoleți. Cazul este instrumentat de Secția Militară, conform purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, urmărirea penală fiind începută doar pentru fapte, nu și față de persoane.

La ieșirea de la DNA, Teodor Meleșcanu a declarat că se fac cercetări pentru „posibile infracţiuni comise de militari”, spunând că este vorba despre achiziționarea unui aparat medical performant cumpărat de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, din București, despre care nu știe dacă a fost utilizat sau nu.

Răspunzând întrebărilor, Meleșcanu a precizat că îl cunoaște pe generalul-medic Ioan Sîrbu, fiindcă i-a fost subordonat, dar a precizat că nu el este cel care l-a numit în funcție. Reamintim că „Evenimentul zilei” a publicat în iulie 2015 investigația unui jurnalist- colaborator cu privire la cazul fostului șef al Direcției Medicale din MApN și ex-șef al Spitalului Militar Central, generalul Ioan Sîrbu care ar fi achiziționat din banii spitalului un aparat CAD/CAM ultraperformant de realizare a lucrărilor protetice, care nu a fost folosit nici măcar o oră. Generalul a cerut ministrului Apărării să-i aprobe achiziționarea aparatului cu o valoare estimată de peste 200.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sîrbu a dat vina pe alții

Generalul-maior Ioan Sîrbu s-a apărat, spunând că e nevinovat și că, din 2004 și până în 2009, cât a condus spitalul au fost făcute multe achiziții. Cele din 2008, în care a fost cumpărat și la aparatul respectiv, Sîrbu a precizat că toate achizițiile au fost făcute prin Direcția Medicală și că nu cunoaște motivul pentru care, timp de 6 ani, șeful Centrului Clinic de Medicină Dentară și Implantologie Orală (CCMDIO), col. dr. Iorgulescu Dan, și comandanții, col. Dr. Ranetti și col. Dr. Ioniță, au refuzat să utilizeze aparatura achiziționată. Sesizarea privind achizițiile suspecte a fost clasată de procurorul Ion Alexandru, prin ordonanța din 30 aprilie.

De la spitalul Militar, gen Sîrbu a preluat conducerea Direcției Medicale, moment care a coincis cu venirea lui Gabriel Oprea ca ministru al Apărării. Acesta din urmă a trecut spitalul în directa lui subordine. În iulie 2015, Sîrbu a sesizat Comisia de Etică a Universității București, suspectând de plagiat lucrarea de doctorat a lui Oprea.