Cazare şi masă, gratuite, pentru medicii dispuşi să asigure Urgenţa pe litoral

Cazare şi masă, gratuite, pentru medicii dispuşi să asigure Urgenţa pe litoral

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a obţinut de la secretarul de stat Raed Arafat promisiunea suplimentarii în sezonul estival a numărului cadrelor medicale de la Urgenţă. Medici şi asistenţi din ţară vor fi astfel detaşaţi în perioada 1 iulie-30 august pentru a veni în sprjinul colegilor din Constanţa, asaltaţi pe perioada verii de turiştii care ajung la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână, spune că, an de an, în perioada sezonului estival, prezentările la Unitatea de Primire Urgenţe se dublează. În urma demersurilor scrise ale managerului spitalului, secretarul de stat din MAI ,Raed Arafat i-a dat asigurări că începând din data de 1 iulie, va trimite cel puţin o linie de gardă, cinci medici şi cinci asistente. Este însă nevoie şi de acceptul ministerului Sănătăţii. „Condiţia impusă de domnul Raed Arafat , asigurarea cazării şi a mesei, a fost deja îndeplinită. Cadrele medicale vor fi cazate, cu acceptul rectorului Ion Bordeianu, în Campusul Universitar de pe malul mării, iar masa o oferim noi” a declarat Dan Căpăţână. În acest fel, aglomerările din timplul verii, cu care se confruntă an de an Urgenţa spitalului constănţean, vor putea fi evitate.

Managerul Spitalului de Urgenţă Constanţa lansează de altfel, un apel către toţi medicii, specialişti sau rezidenţi în ultimul an, din ţară şi chiar din judeţ, să lucreze pe perioada verii la Unitatea de Primire Urgenţe. „Pentru că nu-i costă nimic, nu stau tot timpul în UPU, mai au şi libere, ar îmbina utilul cu plăcutul, fac şi meserie fac şi plajă, contribuie şi la ridicarea calităţii acestui serviciu de urgenţă”. Deşi deocamdată, cheltuielile sunt suportate de spitalul constănţean, managerul Dan Căpăţână speră ca pe viitor, „să sensibilizăm autorităţile ca pe perioada sezonului estival, fondurile alocate să fie un pic mai mari, dat fiind acestă sezonalitate care nu depinde de noi ci de conjunctura că ne aflăm pe malul mării, unde vin zeci de mii de turişti”

Ne puteți urmări și pe Google News