PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Actualitate

Cazul Bodnariu, prima reacție a Protecției Copilului din Norvegia: Oamenii care îşi expun copiii la VIOLENȚĂ riscă pedepse cu ÎNCHISOAREA

Autor: Radu Andreea | sâmbătă, 16 ianuarie 2016 | 27 Comentarii | 4824 Vizualizari
A apărut prima reacţie a Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia
A apărut prima reacţie a Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia în cazul preluării celor cinci copii ai familiei Bodnariu. Cum funcționează sistemul de Protecție Socială și care sunt pedepsele pentru cei care aplică violența.

Instituţia norvegiană a declarat pentru jurnaliștii de la ziare.com că „un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual doar dacă există deficienţe serioase în îngrijirea de zi cu zi sau dacă minorul este maltratat sau supus acasă altor violenţe grave, abuzuri sau neglijării”.

Protecţia Copilului din Norvegia a comunicat că aceleaşi prevederei legale se aplică tuturor copiilor de acolo, indiferent de statutul lor rezidenţial, de naţionalitate sau de cetăţenie.

Încă o precizare făcută de reprezentanţii instituţiei este că „potrivit prevederilor legale, motivele religioase nu pot sta la baza plasării în custodie a unui copil”. Copiii au fost luaţi din familie din luna noiembrie. Rudele spun că iniţial nu li s-a oferit nicio explicaţie şi cred că au rămas fără copii din cauza credinţei lor. Ulterior s-au adăugat acuzaţiile de violenţă în familie.

Cu referire la pedepsele din Norvegia pentru părinţii care îşi abuzează copiii, instituţia norvegiană a transmis  în cazul în care părinţilor li se impută fapte penale, acuzaţiile sunt făcute de poliţie, nu de Serviciul de protecţie a copilului, precizând  "în Norvegia este interzis prin lege  se aplice pedepse fizice, chiar şi în scop educativ. Oamenii care îşi expun copiii la violenţă riscă pedepse cu închisoare".


Copiii soţilor Bodnariu (românul Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală), dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Părinții sunt acuzați de abuz și îndoctrinare religioasă, iar autoritățile norvegiene au demarat procedurile de adopție.


Tag-uri: cazul bodnariu, protectia copilului din norvegia, minorul, maltratat, violente grave, neglijari, Norvegia




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM