Cazul copilului UCIS de polițiști în SUA. Agentul a tras imediat ce a ajuns în zonă

Cazul copilului UCIS de polițiști în SUA. Agentul a tras imediat ce a ajuns în zonă

Poliţistul care a ucis sâmbătă în Cleveland un băiat în vârstă de 12 ani care se juca cu un pistol cu bile a deschis focul la câteva secunde după sosire, dezvăluie o înregistrare video acuzatoare difuzată miercuri de poliţie.

Înregistrarea fără sonor realizată de o cameră de supraveghere video şi care durează aproximativ opt minute îl arată pe băiat, Tamir Rice, îndreptând arma spre un trecător, o învârte pe deget ca în filme şi o pune la talie în timp ce merge pe un trotuar în apropierea unui parc înzăpezit.

Ulterior, poate fi văzut cum efectuează un scurt apel cu telefonul său mobil, face un bulgăr de zăpadă şi se pune la adăpost într-un chioşc din parc.

În acest timp, un martor a sunat la poliţie: "Este un puşti cu un pistol", potrivit înregistrării audio a acestui apel, de asemenea, dezvăluită de poliţie. "Probabil că este un pistol fals, însă îl îndreaptă spre trecători", a adăugat această persoană, subliniind că este vorba despre un băiat tânăr.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din nefericire, operatorul nu le semnalează aceste ultime elemente agenţilor din patrula trimisă la locul respectiv.

Puţin după aceea, pe înregistrarea video se poate vedea cum maşina poliţiei soseşte în viteză şi se opreşte direct pe peluza parcului. Băiatul se îndreaptă spre maşină, fără armă în mână. Nu ridică mâinile şi pare că vrea să ia ceva de la talie, când este împuşcat de unul dintre poliţiştii abia veniţi.

Poliţistul care a tras era lipsit de experienţă. Timothy Loehman, 26 de ani, a intrat în poliţie la începutul lunii martie. Colegul său aflat la volanul maşinii, Frank Garmback, 46 de ani, era în serviciu din 2008, potrivit comandantului adjunct al poliţiei, Edward Tomba.

"Agenţii i-au cerut de trei ori să ridice mâinile în sus", a explicat Tomba în cursul unei conferinţe de presă, precizând că înregistrarea video a fost făcută publică la cererea familiei băiatului şi "nu este menită să îi disculpe" pe agenţii implicaţi.

Cei doi poliţişti implicaţi au fost interogaţi şi suspendaţi din funcţie.

Moartea lui Tamir Rice, afro-american împuşcat de un poliţist alb, survine în contextul în care oraşul Ferguson (statul Missouri, centrul SUA) este scenă a unor serii de violenţe provocate de decizia unui mare juriu de a nu inculpa un poliţist alb care a împuşcat un tânăr de culoare la începutul lunii august.