Procurorul care a decis să-l ducă pe Radu Mazăre în faţa instanţei pentru arestarea preventivă şi superiorul lui ierarhic, care a fost de acord cu această iniţiativă, sunt incredibil de incompetenţi sau uluitor de proşti. Dacă cei de la DNA nu sunt aşa, înseamnă că judecătorul care le-a respins cererea are o problemă foarte gravă.

Nu voi da nume aici, pentru că dezbaterea pe tema aceasta nu are voie să fie poluată cu impresii de ordin personal sau discuţii despre o persoană sau alta.

Mecanismul este simplu şi fenomenul trebuie dezbătut cat mai atent.

Procurorul de caz decide dacă e necesară arestarea preventivă, îşi pune în ordine argumentele şi probele care îi susţin necesitatea unei măsuri atât de grave şi se prezintă cu ele în primul rând în faţa şefului său.

Aici trece primul test de rezistenţă construcţia judiciară care duce la limitarea libertăţii oricărei persoane.

Superiorul se asigură că sunt valide argumentele şi demonstrabile în faţa instanţei, că documentele au fost întocmite cu respectarea unor proceduri stricte şi apoi dă avizul cu care se merge la instanţă.

Dacă e un şef competent, vede posibilele fisuri din argumentaţia subalternului său şi dacă este un şef mai inteligent, evaluează corect beneficiile sau riscurile prezentării în faţa instanţei cu un caz care conţine fisuri. În cazul Mazăre a fost o prostie senzaţională decizia de a susţine o cerere insuficient fundamentată care să nu demonstreze indubitabil necesitatea măsurii.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a respinge cererea DNA pentru un mandat de arestare pe numele primarului Radu Mazăre, un politician cu istoricul acestui individ, este un eşec uriaş care trebuie analizat foarte atent.

Orice cerere de acest fel respinsă unui procuror trădează, dincolo de orice alte aspecte, o doză de incompetenţă şi o lipsă crasă de inteligenţă. În special în cazul Radu Mazăre miza era de o sută de ori mai mare, având în vedere percepţia publică a acestui persnaj.

Pentru că şmecherul de la Constanţa a reuşit ani de zile să-şi bată joc de sistemul judiciar şi a produs impresia imunităţii în faţa procurorilor, pentru că i-a umilit pe anchetatorii săi în public de sute de ori în ultimul hal, pentru că aceştia au mai dat-o în bară jenant, pur şi simplu DNA nu avea voie să greşească de data aceasta.

Cererea de arstare preventivă trebuia să fie atât de bine fundamentată încât dacaă o citea mama lui Mazăre, trebuia să decidă revoltată arestarea imediată a fiului ei, după ce i-a tras patru perechi de palme de indignare.  E o comparaţie uşor absurdă, dar utilă înţelegerii clare a situaţiei în care se afla DNA când s-a decis să fie cerută arestarea lui Radu Mazăre.   

Decizia de a-l reţine pe Mazăre şi de a cere arestarea lui preventivă, după toată istoria acestui politician veros, trebuia luată numai după ce procurorul şi şeful lui erau 500 la sută siguri că există absolut toate argumentele are să-l determine pe judecător să le aprobe cererea.

Faptul că o instanţă a trimis la plimbare DNA, într-un astfel de caz, trădează incompetenţă crasă, dacă procurorul şi şeful lui nu au realizat viciile din modul în care şi-au fundamentat cererea.

Dacă sunt competenţi şi au fost superficiali, cei doi sunt incredibili de proşti, pentru că au expus instituţia unui astfel de moment penibil.

Este jenant pentru DNA să se bâlbâie în halul acesta, de două ori, într-un caz cu o asemenea vizibilitate.

Toate punctele marcate în ultimele luni în bătălia de imagine care educă posibilii corupţi şi coruptibili că sunt în faţa unui mecanism profesionist şi imbatabil au fost şterse cu buretele în momentul în care DNA s-a dus cu o cerere şubredă în faţa unui judecător şi s-a pus iar într-o situaţie umilitoare în faţa lui Radu Mazăre.

Singura veste bună din acest eveniment este că decizia Înaltei Curţi dovedeşte că vorbesc prostii toţi cei care bat câmpii cu faptul că judecătorii sunt speriaţi de DNA şi aprobă fără argumente orice fantezie judiciară a procurorilor din acest Parchet.  Indiferent despre cine e vorba, iată, judecătorii nu fac ce vor procurorii DNA în situaţia în care nu se întrunesc toate condiţiile legale necesare. Aceasta este una dintre definiţiile care descriu un stat de drept consolidat.

”Dar, de unde ştim că nu e vorba de un caz de corupţie?”, mi-a răspuns un coleg juirnalist în discuţia din redacţie pe această temă.

E o întrebare legitimă în acest context. Un răsăpuns pozitiv reprezintă singura explicaţie acceptabilă pentru cei care au fetişizat DNA şi şefii acestei instituţii, crezând cu naivitate că procentul de prostie şi incompetenţă inevitabil din orice zonă a societăţii româneşti nu se regăseşte şi în birourile DNA.

Este posibil, dar foarte puţin probabil. Pentru a lua şpagă, în tot acest context, în cazul unui şmecher ca Mazăre care şi-a bătut joc de sistemul judiciar în ultimul hal posibil, ar trebui ca judecătorul în cauză să fie complet nebun. Pur şi simplu un om normal la cap nu ar putea să facă aşa ceva, în acest context. Nu vorbesc de o nebunie simplă şi uţor de ascuns. Numai un nebun din categoria celor care au rupt orice contact cu realitatea ar putea să trimită la plimbare procurorii DNA care vin la el cu o cerere ”beton”.

E foarte puţin probabil ca o boală psihică atât de gravă să nu-l fi adus până acum la balamuc pe un astfel de magistrat.

Întrebarea cea mai plauzibilă în cazul Mazăre este dacă procurorul care a cerut arestarea aceasta preventivă şi şeful lui sunt incredibil de incompetenţi sau uluitor de proşti?

Vom afla acest răspuns în momentul în care judecătorii din completul de recurs vor verifica motivarea instanţei care a respins cererea DNA. Dacă vor menţine această sentinţă trebuie să studiem atent motivarea pentru a vedea cât de incompetenţi sunt unii procurori DNA.  

Cert este că până acum Radu Mazăre a reuşit iar să umilească copios această instituţie şi să dea apă la moară celor care spun că şefii din DNA se gândesc mai mult la imagine şi spectacol decât la impunerea unui act judiciar profesionist în spiritul şi litera legii penale. 

E jenant ca, după toate loviturile grele din ultima perioadă, DNA să ajungă într-o astfel de situaţie.