Cazul Turcescu. Se conturează din ce în ce mai puternic ipoteza unui joc operativ. Corneliu Dobriţoiu a dat numai informaţii aiurite

Cazul Turcescu. Se conturează din ce în ce mai puternic ipoteza unui joc operativ. Corneliu Dobriţoiu a dat numai informaţii aiurite

În urmă cu câteva ore, blogul lui Robert Turcescu a recăpătat viaţă. Este un moment pe care îl aşteptam cu curiozitate, întrucât după bomba de duminică seară toate estimările unor situaţii asemănătoare indicau o reacţie la 24-48 de ore de momentul zero, cel al confesiunii. Explicaţia este foarte simplă: orice scenariu de o asemenea anvergură are o etapizare, însă toate etapele trebuie să ţină cont de emoţiile publicului care nu trebuie lăsatre niciun moment să scadă şi trebuie creat efectul de cascadă. Sau ca să folosesc un termen, preluat de la consultanţii americani de marketing politic cu care am plucrat, trebuie creat efectul bulgărelui de zăpadă.

Pare din ce în ce mai evident faptul că într-o formă sau alta Robert Turcescu ne va anunţa că ceea ce a dezvăluit a făcut-o într-un cu totul alt scop decât acela de a se elibera de aşa zisa povară de ofiţer acoperit. Pentru cei care au uitat, reamintesc  că „Evenimentul zilei” a ridicat din primele ore problema unui CNP înscris pe livretul militar ce nu corespundea identităţii reale. Atunci am spus că documentele prezentate sunt false sau mai corect falsificate.

Astăzi am avut posibilitatea să reanalizez livretul militar prezentat de Robert Turcescu. Şi m-am concentrat asupra indicativului care trebuie să arate specialitatea pentru care a fost investit în grad. Specialitatea militară 213 este cea de „Jurnalism” iar gradul de locotenent- colonel  în rezervă i-a fost acordat de şeful Statului Major General  al armatei la propunerea Centrului Militar Zonal Bucureşti, după cum mi-au confirmat surse militare. Data 14.04.2010.

Ceea ce ne arată că fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, fie nu ştie despre ceea ce vorbeşte, fie încearcă să-şi acopere rolul pe care l-a avut în furnizarea listelor de avansări în grad către un post de televiziune, aflat în acel moment în război cu băsescienii de tip Turcescu.  Mai mult, Dobriţoiu vorbea zilele trecute de faptul că livretul militar prezentat de Turcescu  nu avea cum să ateste calitatea de ofiţer militar în rezervă, deşi potrivit legii 446/2006, acest  document de evidenţă militară se înmânează tututror rezerviştilor,  dar specialitatea 213, aşa cum am spus mai sus, se referă la „Jurnalism”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot fostul ministru al Apărării Dobriţoiu ar fi trebui să ştie că şeful Statului Major General al Armatei are dreptul de a acorda grade militare. Mai mult, în data de 19.07.2012, ca urmare a cererii făcută în nume personal de Robert Turcescu, şeful Statului Major General i-a revocat acestuia gradul militar.

Ce am vrut să demonstrez cu toate aceste date? În primul rând faptul că asistăm la un moment cu conotaţii artistice, mult mai puţin fiind vorba de o dezvăluire. Iar aici trebuie să remarc faptul că Ion Cristoiu a fost primul jurnalist care a intuit posibila semnificaţie a confesiunii lui Robert Turcescu. Se pare că ne îndreptăm spre un moment în care, odată cu reactivarea blogului lui Turcescu, vom asista la o nouă etapă de dezvăluiri.

Rămâne de văzut despre ce discutăm în zilele următoare şi în ce măsură credibilitatea acestora va fi afectată de evoluţia până în acest moment. Mai am o singură remarcă de făcut. Textul care a însoţit confesiunea lui Robert Turcescu, remarcată de mulţi ca părând exaltat,  iar prestaţia sa fiind catalogată ca delir mistic,  îmi aduce aminte mai mult de Dan Puric  actorul decât de Robert Turcescu ziarist. Rămâne de văzut dacă modul în care bâjbâim după adevăr va avea un rezultat. Părerea mea este că nu mai avem mult de aşteptat.