PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Partide

CCR: O serie de propuneri esenţiale din proiectul de revizuire a Constituţiei nu pot fi promovate. Printre acestea, mecanismul de desemnare a premierului

Autor: | | 23 Comentarii | 417 Vizualizari
curtea
Curtea Constituţională a României (CCR) precizează că prevederea potrivit căreia şeful statului nu poate refuza propunerea prim-ministrului de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului este 'lipsită de logică juridică' întrucât premierul nu poate impune o anumită opţiune cu privire la persoanele care vor ocupa funcţia de ministru nici Parlamentului, şi nici preşedintelui.

CCR a publicat miercuri motivarea deciziei privind proiectul de revizuire a Legii fundamentale, documentul având peste 200 de pagini. Astfel, Curtea recomandă reformularea dispoziţiilor articolului 85, alin. 3 indice 1 în sensul în care preşedintele României poate refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor membri ai Guvernului pentru neîndeplinirea condiţiilor legale. Potrivit judecătorilor Curţii, propunerea de modificare a articolului 85 'ignoră' rolul Parlamentului în procedura de numire a miniştrilor. "Propunerea de revizuire a dispoziţiilor art. 85 devine lipsită de logică juridică prin introducerea alin. 3 indice prim, care prevede interdicţia preşedintelui României de a refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor miniştri. Mai mult, între momentul formulării propunerii şi momentul numirii în funcţie a ministrului se desfăşoară audierea candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului în scopul verificării condiţiilor corespunzătoare funcţiei, astfel că dispoziţiile alin. 3 indice prim ignoră şi rolul Parlamentului în procedura de numire a miniştrilor', mai arată documentul citat. Judecătorii Curţii atrag atenţia că 'autorităţile statului au obligaţia constituţională de a-şi exercita cu bună-credinţă şi în spiritul colaborării loiale competenţele pe care Legea fundamentală le stabileşte în sarcina fiecăreia", susțin judecătorii CCR. CSAT ar fi for legiuitor dacă hotărârile sale ar fi obligatorii pentru toate autorităţile şi instituţiile publice Curtea Constituţională a României (CCR) susţine în motivarea deciziei privind proiectul de revizuire a Constituţiei că propunerea ca hotărârile Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, redenumit Consiliului Naţional de Securitate, să fie obligatorii, fără diferenţiere, pentru toate autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice este neconstituţională deoarece imprimă Consiliului caracter de for legiuitor.

,,O asemenea asimilare este inadmisibilă într-un stat de drept, organizat în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, în care Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Curtea reţine că obligativitatea generalizată atribuită hotărârilor Consiliului Naţional de Securitate poate afecta independenţa justiţiei, ca valoare constituţională intangibilă, care nu poate forma obiectul revizuirii", susţin judecătorii CCR.

În prezent, spun judecătorii CCR, obligativitatea hotărârilor emise de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării vizează doar anumite autorităţi şi instituţii.

Judecătorii CCR au analizat şi prevedere potrivit căreia Consiliul Naţional de Securitate ar urma să prezinte anual sau oricând este solicitat rapoarte de activitate Parlamentului, explicând că, deşi această prevedere reprezintă o garanţie a funcţionării Consiliului, există riscul ca prezentarea rapoartelor de activitate să devină 'o simplă informare în condiţiile în care însuşi Parlamentului ar urma să i se opună obligativitatea hotărârilor Consiliului'. Sancţiunea pierderii mandatului de parlamentar în urma demisiei din partid nesocoteşte mandatul reprezentativ

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte propunerea de condiţionare a validării referendumului naţional de participarea a cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, judecătorii CCR consideră că reglementarea condiţiilor privind validarea referendumului este de competenţa legiuitorului.
Propunerea de modificare a articolului 70 din Constituţie în sensul completării cazurilor de încetare a mandatului de parlamentar cu două noi situaţii - demisia din partidul din partea căruia a fost ales şi înscrierea parlamentarului într-un alt partid politic - este de natură a îngrădi ,,libertatea de opţiune" a parlamentarilor, nesocotind totodată şi principiile mandatului reprezentativ, consideră judecătorii Curţii Constituţionale.

"Dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă sunt menite să îngrădească libertatea parlamentarului de a se afilia la un grup parlamentar sau altul sau de a deveni independent faţă de toate grupurile parlamentare", se arată în motivarea deciziei CCR privind proiectul de revizuire a Constituţiei.

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CCR: O serie de propuneri esenţiale din proiectul de revizuire a Constituţiei nu pot fi promovate. Printre acestea, mecanismul de desemnare a premierului.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii