Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Am pierdut 100 de tone de AUR, am pierdut BASARABIA, dar am câștigat o țară!

Una din cele cinci fotografii realizate de Samoila Marza, in ziua Marii Uniri - foto - Muzeul National de Istorie Alba Iulia
Autor: | | 0 Comentarii | 673 Vizualizari

Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Răsspunsul academicianului Ioan Aurel Pop te va emoționa până la lacrimi

Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Reputatul istoric Ioan Aurel Pop are cuvântul:

„Cred că am irosit multe „oportunități”, cum se spune astăzi, ca să nu zicem – nu știu de ce – multe „ocazii”, cum se spunea odinioară. La 1918, am câștigat totul și am chivernisit relativ bine „câștigul” acesta până la 1940. Să ne gândim că am fost o țară care ne-am pierdut toată rezerva de aur – de aproape 100 de tone – pe care singuri am trimis-o în Imperiul Rusesc și am ajuns, după două decenii, nu numai să nu fim falimentari, dar să avem o nouă rezervă de aur de peste 200 de tone! Firește, am făcut și mari erori, de la politicianismul deșănțat până la proasta administrare a Basarabiei, cu funcționari și jandarmi penalizați, care erau trimiși peste Prut ca formă de sancțiune pentru anumite abateri disciplinare. Am câștigat însă un stat român unitar, adică un adăpost pentru (aproape) toți românii, un stat menit să-i organizeze și să-i protejeze, să le ofere o garanție a viitorului. Popoarele care au avut state solide au rezistat mult în istorie, pe când celelalte – care nu s-au putut aduna la timp – s-au risipit repede. Nu toți românii au apreciat la fel formarea României Mari, dar cei care trăiseră în provincii din imperii străine au fost copleșiți de această operă, au rămas aproape obsedați de ideea unității politice, au murit în lupte în Al Doilea Război Mondial ca să apere România și s-o refacă așa cum fusese în 1918. Să ne gândim la frângerea Moldovei, prin răpirea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța, la frângerea Ardealului și a Dobrogei în 1940. Unele răni aproape s-au vindecat, altele nu! Bunicii și părinții unora dintre noi, atunci, între 1940 și 1944, au fost uciși, bătuți sau umiliți numai fiindcă vorbeau românește și fiindcă erau „neam de slugă”, destinați să rămână veșnic sclavi, supuși unora născuți să fie „stăpâni eterni”.

Ioan Aurel Pop - foto - Revista Sinteza




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi