PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Partide

Ce așteptări au partidele mici pentru anul 2016

Autor: | | 3 Comentarii | 1257 Vizualizari
Traian Băsescu
Formațiunile politice și-au stabilit deja obiectivele pentru alegerile locale și parlamentare. Strategiile lor implică apariția unor alianțe surpriză

Dacă în formațiunile politice mari precum PSD sau PNL bătălia se va da pentru cine va prelua guvernarea de la finalul anului viitor, în cazul partidelor mici bătălia se va da pentru locurile din Parlament. Mișcarea Populară, ALDE, PND, UNPR sau M10 sunt, în acest moment potrivit ultimelor sondaje, la limită pentru a intra în Parlament, toate situându-se între 1% și 10%.

Primul mare test pentru aceste partide vor fi alegerile locale din vara anului viitor. Rezultatul va schimba strategia multor formațiuni și se vor naște alianțe. Singurii care sunt până acum în alianță sunt cei de la UNPR care vor, în continuare, să meargă la ambele alegeri de anul viitor pe liste comune cu social-democrații.

MP, pe cont propriu

Mișcarea Populară, condusă de Traian Băsescu, va susține și anul viitor reducerea numărului de parlamentari. „Mișcarea Populară va merge singură în alegerile locale. Vom avea candidați în toate localitățile, deja avem structuri în 80% din acestea. (...) Pentru anul viitor, propunem un pachet de legi privind depolitizarea”, a declarat, pentru EVZ, președintele executiv al MP, Eugen Tomac. El a mai spus că în funcție de rezultatele de la locale, MP va face sau nu o alianță pentru parlamentare.

ALDE, gata de alegeri

În prima parte a anului viitor, ALDE o să pregătească candidații pentru alegerilor locale. „Obiectivul nostru este să obținem 12% la alegerile locale”, a declarat pentru „Evenimentul zilei”, senatorul ALDE Petru Ehegartner. El a mai precizat că, în funcție de rezultatele de la localele din vară, partidul va stabili strategia cu care va intra în cursa pentru parlamentare. „Vrem să înlăturăm modelul acesta de baroni locali, care și-au constituit rețelele politice”, spunea co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în luna octombrie.


FOTO: Călin Popescu Tăriceanu



PND, 10% la locale

Președintele PND, Daniel Fenechiu, a declarat pentru EVZ că formațiunea pe care o conduce nu va avea probleme în ceea ce privește alegerile parlamentare. „Obiectivul nostru este să ajungem la 10% la locale. La modul în care arată lucrurile în acest moment nu cred că nu intrăm în Parlament”, a spus Fenechiu. El a mai precizat că până acum PND are 1.010 organizații locale, iar până în luna martie va ajunge la 3.000. „În luna aprilie vrem să facem un Congres unde să prezentăm candidații pentru alegerile locale și personalitățile din partid care vor fi la vremea res pectivă”, a mai spus Fenechiu.


FOTO: Daniel Fenechiu



UNPR, grup independent

Deși vrea să candideze la alegerile de anul viitor pe liste comune cu PSD, UNPR se desprinde în Parlament de social-democrați. „Din sesiunea viitoare vom avea grup parlamentar. Suntem 43 de deputați și 21 de senatori. Acest lucru nu va afecta relația noastră cu cei din PSD. Am discutat deja acest lucru cu ei”, au declarat, pentru EVZ, surse din UNPR. Aceleași surse suțin că în luna ianuarie PSD și UNPR vor încheia un acord pentru alegerile locale și parlamentare pentru care încă se fac negocieri.


FOTO: Gabriel Oprea



M10 vrea în Parlament

Partid înființat și condus de europarlamentarul Monica Macovei, M 10 vrea să ajungă partid parlamentar. „Vrem, alături de alte partide noi, să spargem monopolul partidelor vechi, corupte, care au arătat că sunt incapabile să conducă România. E nevoie de o nouă clasă politică, așa cum a cerut <>. E nevoie ca și cei de 30-40 de ani să se implice în politică”, a declarat, pentru EVZ, Macovei. M10 este unul din partidele nou-apărute, care nu are niciun parlamentar în actuala legislatură.


FOTO: Monica Macovei



 


Tag-uri: psd, pnl, alde, pnd, unpr, parlament, mp, miscarea populara, traian basescu, eugen tomac, evz, Petru Ehegartner, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Fenechiu, Parlament, Monica Macovei, M10
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce așteptări au partidele mici pentru anul 2016.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii