Pro TV fără REVELION! Ce au pregătit televiziunile

Gazdele Revelionului de la TVR1
Autor: | | 0 Comentarii | 1777 Vizualizari

Arhiva de Aur face legea la TVR, Kanal D o dă pe manele, iar la Antena 1 au venit 114 vedete. ProTV a renunțat la petrecere

Sute de vedete, decoruri strălucitoare, dar și momente tari din arhiva TVR au fost scoase pentru a-i ține pe românii în fața televizorului în cea mai importantă noapte din an. Dacă Antena 1, TVR și Kanal D au investit, mai mult sau mai puțin, în programele speciale, ProTV, care anul trecut a avut audiențe de șase ori mai mici decât Antena 1 cu programul de Revelion, a preferat să bage banii în filmele primelor zile din 2016. Ca și anul trecut, când s-au clasat pe locul al doilea în topul audiențelor, Kanal D pariază pe manele, iar TVR 1 scoate de la naftalină Arhiva de Aur, cu momente de glorie ale Revelioanelor cu Toma Caragiu și Puiu Călinescu.


FOTO: Toma Caragiu



Pentru noaptea dintre ani, Antena 1 a cheltuit sute de mii de euro pe „Revelionul Starurilor 2016”. Distracția începe de la ora 20.00 cu „Chef de râs”, cu Vasile Muraru și Valetina Fătu și se încinge pe la 2.50, cu „La Hanu’ Mirelei”, când gazda Mirela Boureanu Vaida va cânta alături de nume mari ale muzicii populare.


FOTO: Puiu Călinescu



Între timp, maestru de ceremonii pentru a 16-a oară de Revelion, Dan Negru aduce de la ora 22.00 nu mai puțin de 114 vedete, iar unele se vor juca cu măștile.

La TVR 1, Arhiva de Aur face legea. De la ora 19.10, postul public vine cu una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, „Visul unei nopţi de iarnă”, cu Rodica Mandache și Florin Piersic în rolurile principale, iar de la ora 22.00, se dă startul la petrecere cu un program special. Gazde, actorii Marius Rizea, Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba. Printre vedete, Irina Loghin, Daniela Condurache, Steliana Sima, dar și Marina Voica sau Dida Drăgan. Surpriza, chef Antonio Passarelli. Cum s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Gică Petrescu, TVR 1 îi dedică o emisiune-eveniment. La loc de cinste, șlagărele „Căsuţa noastră”, „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti” etc. Spectacolul e prezentat de Iuliana Tudor.


FOTO: Vasile Muraru și Valetina Fătu alături de Fuego



În prima zi din an, sub bagheta dirijorală a letonului Mariss Janson, concertul de Anul Nou are loc în faimoasa Golden Hall a Operei din Viena, de la 12.15 (partea I), respectiv de la 13.15 (partea a II-a). TVR 1 şi TVR HD transmit spectacolul în direct.


FOTO:Stela Popescu și Arșinel, în vizită la Mirela Boureanu-Vaida



„WOWBiz Revelion”, cu Guță și Vijelie

În noapte dintre ani, Kanal D aduce telespectatorilor artiști unul și unul la „WOWBiz Revelion”. Spectacolul începe pe 31 decembrie, de la 21.45.



Minodora, Jean de la Craiova, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Liviu Guță, Adi de la Vâlcea, Laura Lavric, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Daniela Condurache, Emilia Ghinescu, Adriana Antoni sunt doar câțiva dintre cântăreții de muzică de petrecere care vor fi alături de telespectatori în noaptea de Revelion, la Kanal D. Gazdele show-ului, Mădălin Ionescu și Adelina Pestrițu, ajutați de „cetățeanul turmentat” Axinte, îi vor însoți pe invitați și pe telespectatori.




Alte articole din categoria: Monden

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...