Ce avere fabuloasă are sechestrată miliardarul Ioan Niculae

Ce avere fabuloasă are sechestrată miliardarul Ioan Niculae

„Regele gazului subvenționat” are sub sechestru toate bunurile declarate la Fisc. În cazul în care va fi găsit vinovat pentru complot și subminarea economiei, averea va fi vândută pentru a recupera prejudiciul.

Miliardarul Ioan Niculae (59 de ani), cel care controlează grupul de firme Interagro, are de aproape doi ani de zile întreaga avere pusă sub sechestru asigurător. El este acuzat de procurorii DIICOT de complot și subminarea economiei naționale, în dosarul Romgaz.

Complicii săi, potrivit anchetatorilor, sunt foştii miniştri ai Economiei, Adriean Videanu (51 de ani) şi Varujan Vosganian (55 de ani). Prejudiciul în acest caz este evaluat la 136 de milioane de dolari. Varujan Vosganian a scăpat de ancheta procurorilor DIICOT, deoarece colegii din Senat au respins solicitarea de ridicare a imunităţii. Adriean Videanu are şi el întreaga avere pusă sub sechestru asigurător. Jurnaliștii de la „Top 300 Capital” estimau că Ioan Niculae este cel mai bogat român, cu o avere de 1,7 miliarde de euro.

Averea imobiliară

Ne puteți urmări și pe Google News

„Evenimentul zilei” dezvăluie averea fabuloasă pusă sub sechestru asigurător de procurorii DIICOT: vile, apartamente, banii din conturi și acțiuni la zeci de firme. Trei maşini de lux 4x4 au fost lăsate în custodie miliardarului: două Jeep Wrangler şi un Ford Lariat. Fiecare dintre maşini valorează peste 50.000 de euro. O casă superbă într-o zonă rezidenţială, cu o suprafaţă construită de 1.859 de metri pătraţi şi un apartament pe Bulevardul Unirii. Tot în București au mai fost sechestrate nouă terenuri în zone centrale. De asemenea, au fost blocaţi banii din conturile deschise pe numele lui Ioan Niculae, la cinci bănci comerciale.

Miniştri, secretari de stat şi directori din Ministerul Economiei ascultau de ordinele magnatului Ioan Niculae. Procurorii au stabilit că afaceristul comanda ordine ministeriale prin care primea gaz la preț preferențial și cu încălcarea legislației. Foştii miniştri Vosganian şi Videanu „l-au sprijinit necondiţionat şi în mod activ” pe acesta, potrivit DIICOT.

„Șeful” de la Economie

Influenţa lui Ioan Niculae asupra politicienilor a fost făcută publică încă din 2012, atunci când a fost trimis în judecată pentru sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru prezidenţiale a lui Mircea Geoană (PSD). În discuţiile cu baronul PSD de Brăila, Gheorghe Bunea– Stancu, Ioan Niculae decidea ce şefi să fie puşi în ministerul Economiei. „La Ministerul Economiei... dacă nu ai Ministerul Economiei, nu poți să... Transgaz, Romgaz... și trebuie mulți rași de acolo, dă-i afară”, explica acesta.

Ioan Niculae este un fost ofiţer de Securitate. Într-un interviu din 2011, el spunea că legumicultura i-a marcat viaţa. „Aveam un ARO cu care, în toate concediile, îi ajutam pe ai mei. Luam roșii, pepeni, ardei, castraveți de la Buturegeni, Giurgiu, unde m-am născut, și le duceam la piață”, explica acesta. În prezent, Ioan Niculae controlează aproape 50.000 de hectare de teren arabil, sute de hectare de livezi şi viţă-de-vie, are ferme de vaci, capacitate în silozuri pentru 750.000 de tone, moară, brutărie, două fabrici de ulei și una care produce bioetanol și furaje.

„Divorțul anului” și fentarea sechestrului

Ioan Niculae a intentat în noiembrie 2012, la Judecătoria Sectorului 1, divorțul de soția sa, Domnița Niculae (foto), cu care este împreună de 33 de ani. Magistrații au decis, săptămâna trecută, despărțirea oficială a celor doi soți. Judecătorii au respins cererea Domniței Niculae de a primi 10 milioane de euro din averea omului de afaceri. Totodată, s-a dispus ca fosta soție a lui Ioan Niculae să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de Radu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. „Nu sunt vedetă, nu înțeleg de ce vă interesează un astfel de subiect”, a punctat Niculae, imediat după primul termen al procesului. Soția sa a preferat un răspuns sec: „Nu comentez”. Tabloidele susțin că sursa necazurilor dintre cei doi soți ar fi una dintre directoarele de la Interagro, Nicoleta Mariana Toncea, cu care miliardarul ar avea o relație sentimentală. Cei doi au un băiat de vârsta grădiniței. În presă au apărut și stenograme între cei doi. „Boticuț, ce faci, fetițo? Te pup, unde ești?”, era îngrijorat miliardarul, atunci când își suna subalterna. Surse din cadrul Interagro susțin că femeia este cea care îl ajută pe miliardar în coordonarea afacerilor. Domnița a deschis un alt proces inedit, ea cere anularea unui contract de vânzare-cumpărare, prin care fostul său soț i-a vândut Nicoletei o vilă în Zimnicea, pe 19 iunie 2012, în momentul în care procurorii DIICOT au început ancheta. Astfel, imobilul a scăpat de sechestrul DIICOT. Tot în iunie 2012, i-a cesionat Nicoletei 140.400 (90%) părți sociale la Interagro.

„Ei sunt prea bogați, iar noi prea săraci”

Imobilul din imagine, situat pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei, aparține magnatului ajuns acum în situația de a rămâne fără avere. „Garnisită” cu camere de luat vederi și sisteme de securitate, proprietatea cu trei etaje nu poate fi înstrăinată, procurorii DIICOT instituind sechestru asigurător și asupra acestuia. „E casa domnului Niculae, dar el nu mai stă demult aici, că are amantă cu băiat mare. Acum doar soția și fiica lui locuiesc aici, știți că-s în divorț!”, ne-a povestit o vecină care ne-a rugat să nu-i dăm numele în ziar. Când i-am spus de problemele penale ale vecinului său, femeia ne-a replicat cătrănită: „Păi credeți că numai pe asta o are? Ăhăăă! Are o mulțime! Și nu e singurul afacerist care a făcut așa! Nu vedeți cât se fură în țara asta?! Până și parlamentarii ăștia, tot numai după averi umblă. Ei sunt prea bogați, iar noi suntem prea săraci”.

Imobilele din țară, indisponibilizate

Ploiești (Prahova): teren extravilan în suprafață de 3203 mp;

Bușteni (Prahova): teren intravilan de 5048,5 mp;

Zimnicea (Teleorman): teren intravilan de 6000 mp, clădiri și anexe de 700 mp, extravilan –pădure 3,67 ha;

Năsturelu (Teleorman): teren de 97,75 ha;

Nanov (Teleorman): teren de 99,2 ha;

Buturugeni (Giurgiu): casă de locuit de 264 mp și teren intravilan de 6.200 de mp

DIICOT a pus sechestru și pe acțiuni

Acțiunea de recuperare a pagubelor create statului român este cel puțin la fel de importantă ca și pedepsirea vinovaților. Astfel, procurorii DIICOT au pus sechestru și pe toate acțiunile pe care le deține, cu acte, Ioan Niculae.

Amurco SRL Bacău - combinat chimic- 100 părți sociale;

Zahărul SRL Zimnicea -fabrică de zahăr- 300 părți sociale;

Interagro SRL Zimnicea -afaceri în agricultură- 140.400 părți sociale;

Inter Agregate SRL Zimnicea -Fabrică de produse din minerale nemetalice- 700 părți sociale;

Intercereal SRL Zimnicea -colectarea și depozitarea produselor agricole- 1.000 părți sociale;

Interagria Cooperativa Agricolă Zimnicea - fabrică de nutrețuri și concentrate- 150 părți sociale;

Digitech Distribution SRL Alexandria - distribuție produse în domeniul securității- 400 părți sociale;

Pensiunea Artemis SRL Pietroșani -servicii hoteliere- 200 părți sociale;

Donau Fish SRL Suhaia –pescuitul în ape dulci- 450 părți sociale;

Interagro Panificație Cooperativa Agricolă Zimnicea –fabrică de panificație- 200 părți sociale;

Interagro Panificație Zimprod Zimnicea -pâine și produse de patiserie - 280 părți sociale;

Combustibil Ecologic Zimprod Zimnicea -fabrică de combustibil ecologic- 280 părți sociale;

Fish&Fish Prodcom Suhaia –fabricarea instrumentelor muzicale- 8 părți sociale;

Interaction București –comerț extern- 45.112 părți sociale;

Interagro SA București –grup de companii- 2.003.978 părți sociale;

Asirom - Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative – asigurări - 1.500 părți sociale;

Fashion MC SRL București – consultanță pentru afaceri- 67.635 părți sociale

Asirom Leasing IFN SA – leasing financiar- 14.200 părți sociale;

Watch&Catch Security SRL București –pază și protecție - 80 părți sociale;

Sion Security SRL București – consultanță și servicii de securitate- 80 părți sociale.

Cinci conturi bancare blocate

Procurorii DIICOT au dispus, totodată, blocarea conturilor pe care magnatul Ioan Niculae le are deschise la cinci unități bancare de pe teritoriul României. Au fost indisponibilizați banii care se aflau deja în acele conturi, la data instituirii sechestrului, ca și toți banii care urmau să alimenteze acele conturi.