PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Ce blestem obligă românii să-și recompenseze regește călăii și căpușele?

Autor: Mălin Bot | luni, 04 ianuarie 2016 | 76 Comentarii | 13072 Vizualizari
Malin Bot
Zău că românii par un popor blestemat să fie veșnic forțat să-și trateze regește călăii și căpușele. Cum altfel putem explica aberația care se consumă de 26 de ani în România?

Discutam zilele acestea cu cineva din Israel despre comunism și călăii dictaturii. L-am întrebat cum ar reacționa dacă ar afla că, din banii statului evreu sunt plătite pensii de mii de euro unor criminali de război naziști.


Mi-a răspuns că e o întrebare aberantă la care nu se poate răspunde pentru că așa ceva e imposibil, niciun popor nu ar putea accepta să-și trateze regește călăii.


Numai în România este posibil așa ceva, de 26 de ani.


În ultimele emisiuni EVZ TV, de pe B1, de anul trecut, am prezentat comparația dintre pensia de 3.200 de lei a torționarului Alexandru Vișinescu și indemnizația de invalid de război de 215 lei pe care o primesc puținii eroi ai Armatei Române care mai sunt în viață.


Subiectul a generat, în mod interesant, o audiență dublă față de audiența medie a emisiunii noastre. Trag de aici concluzia că anomalia asta este de interes maxim pentru toți românii. E de bun-simț să înțelegi că ceva e foarte în neregulă la noi, ca țară, dacă am ajuns în acest punct și nu găsim o cale să aducem lucrurile în normalitate.  

...



 

Cred ca asta este intrebarea ultimilor 26 de ani si ca raspunsul ne explica si de ce avem acum parte de multe dintre...

Posted by Mălin Bot, pagina publică on Thursday, December 31, 2015



Am primit și foarte multe mesaje pe rețele sociale despre tot felul de foști securiști care o duc boierește la pensie, recompensați de stat cu sume mult peste salariile considerate mari în economia privată. Probabil că fiecare dintre dumneavoastră cunoaște, în cartierul sa localitatea lui, câteva exemple de acest fel.



Eu urmăresc pe pagina personală de Facebook câțiva astfel de călăi care au servit umil dictatura comunistă și acum chiar se laudă. Cu vila din oraș, cu casa de vacanță, cu plimbările în concedii de lux. Își permit orice, pentru că statul român le achită pensii babane.


Același stat care nu are bani pentru medici, pentru profesori, pentru veteranii de război, a găsit în 26 de ani resurse și metode să tot umfle pensiile șmecherilor fostui regim comunist, pentru ca aceștia să-și permită un lux care nu le era permis nici sub regimul comunist, dacă Ceaușescu reușea sa rămână la putere ca tovarășul Kim Jong.


Practic plătim acum călăilor dictaturii comuniste beneficii pe care dictatura însăși nu ar fi fost dispusă să le ofere în veci.


Ce popor normal la cap ar mai putea să facă așa ceva și ce blestem trebuie să fie pe români de au ajuns în situația asta?


Un blestem foarte greu pe care nici timpul nu îl ridică deși, inevitabil, cu trecerea lui călăii sunt tot mai puțini. Asta pentru că, așa cum am văzut la finele anului trecut, după ce dispar călii comunismului noi vom plăti în continuare regește căpușele post-comunismului care și-au votat tot felul de pensii speciale.


Cel mai penal parlament din istorie și-a votat singur pensii speciale. Urmează pensiile pentru șmecherii din găștile baronilor locali: primari, consilieri, șefi de județe.


Totul dintr-o economie capabilă să ducă salariul mediu numai până la 2.400 de lei, o economie care abia s-a târât în ultimii 26 de ani. Când prinde puțină vlagă, în loc să-i dăm combustibil pentru a crește și mai mult, o strângem de gât cu taxe sufocante pentru că avem de ținut în spate tot felul de cetățeni cu drepturi speciale. Pensii speciale, indemnizații speciale, șpăgi speciale.


O economie care putea să arate cu totul altfel dacă, imediat după 1990, era preluată și adaptată la noua lume prin companiile care aveau piețe de desfacere, tehnologii, oameni bine pregătiți.

Cum arăta România cu 50 de fabrici ca Dacia?

Se putea, dacă țara nu era sub blestemul politrucului Moscovei care a produs condițiile ideale pentru ca șmecherii dictaturii comuniste să înhațe ei și să distrugă aproape tot în jur.

Cu fiecare an ei, cetățenii speciali ai României, reușesc să reinventeze nesimțirea cu noi și noi metode ca să ne căpușeze și provocând un fenomen foarte pervers.


Cei care au văzut cum a furat Iliescu Revoluția cu gândul la socialismul cu față umană și apoi cum s-a furat România prin politică au plecat urgent din țară sau au întors scârbiți privirea de pe politicieni, refuzând să mai voteze, să se mai implice.


Asta nu a făcut însă decât să-i bucure pe ”cetățenii speciali” ai României, pentru că astfel a contat și mai mult masa de manevră electorală pe care au știut să o țină captivă în toți acești ani.


Acesta este mecanismul care ne face să fim un popor blestemat să-și trateze regește călăii și căpușele. Și blestemul acesta nu se va ridica decât în momentul în care românii vor fi capabili să producă democratic un seism care să dea peste cap toate calculele și strategiile vechilor politicieni.


Anul 2016 în care am intrat astăzi este un an în care s-ar putea produce un astfel de seism. Mulți spun că problema e deja pe cale să fie rezolvată pe măsură ce Justiția face curățenie băgând după gratii politicienii pentru care procurorii DNA aduc dovezi solide. Eu nu sunt așa de optimist că numai asta poate aduce schimbarea.


Cât timp nu se schimbă radical lucrurile în fața urnelor, nu vom merge către normalitate. Indiferent cât de eficientă e Justiția și ce resurse îi sunt alocate, dacă lăsăm iar să ne decidă soarta cei care fac asta de 26 de ani, vom sta în același cerc vicios. Corupții arestați astăzi vor fi înlocuiți cu altă garnitură la fel de rapace, cât timp românii care pricep ce ni se întâmplă nu-și asumă răspunderea de a determina un alt tip de decizie.


La început de an se spun dorințe.

Eu îmi doresc să ajung să trăiesc în România vremea când publicul nu va mai vota hoți, corupți, lichele și căpușe și nu va mai lăsa grupuri ușor de dus de nas să mențină la putere pe cei care sunt călăii noștri de 26 de ani.


 

Pana si printre militari sunt oameni decenti care recunosc ca e o anomalie. Iata ce a scris un cititor evz.ro care este...

Posted by Mălin Bot, pagina publică on Wednesday, December 30, 2015



 
 


Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”

Facebook: pagina publică

Humanitas: pagina de autor

Video: pagina de Youtube

Google+: pagina personală

 
 

Citiţi mai multe:


 


Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.

Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII

Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali



Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!

Tag-uri: Alexandru Vișinescu, Kim Jong, Iliescu Revoluția, ion iliescu, pensii speciale, dna, justitie, nazism, comunism, israel, ceausescu, securitate, 1989, #colectiv, colectiv, alegeri, parlamentul romaniei, pensii securisti




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM