Ce cărți să-și iei cu tine în concediu

Ce cărți să-și iei cu tine în concediu

4 recomandări de lectură pentru vacanță de la Humanitas Fiction:

1. O fată ca tine - Maureen Lindley Cartea lunii august

În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor numai copiii japonezi se grăbesc spre casă. Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specifică vârstei:  neaparţinând în întregime nici uneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor. Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă. Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate  încă nepregătită să o accepte.

2. Sunetul muntelui - Yasunari Kawabata Premiul Nobel pentru literatură

Ne puteți urmări și pe Google News

Puține romane redau atât de expresiv criza bătrâneții ca Sunetul muntelui. În portretul pe care i-l face unui om de afaceri din Tokyo trecut de șaizeci de ani, Yasunari Kawabata cartografiază, pe de o parte, diminuarea treptată a dorinței de a trăi, surprinzând, pe de altă parte, zvâcnetul pasiunii care îi iluminează atât de frumos sfârșitul. „Aparentele constelații fixe ale relațiilor de familie, frumusețile naturii permanent prezente, iubirea sau senzualitatea, orbitoare ori abia pâlpâind, toate elementele lumii ficționale a lui Kawabata se întrepătrund în acest mare roman, care are ca efect fascinația incantatorie a unei drame nō.“ (Saturday Review)

3. Sirena si alte povesti - Giuseppe Tomasi di Lampedusa

Socotit autor al unei singure opere, romanul Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa era un scriitor născut, nu făcut. Stau mărturie fragmentele de amintiri din copilărie și cele trei povestiri publicate în acest volum, scrise în ultimii săi ani de viață, dintre care Sirena a ajuns, în timp, să fie considerată aproape unanim, la rândul ei, o capodoperă.

„Mulţi scriitori au considerat opera lui Tomasi di Lampedusa un moment important în formarea lor. Au subliniat cum, pornind de la Proust, el a pus pe primul plan viziunea subiectivă în defavoarea adevărului. Lampedusa, fără scrupule, cu plăcere şi bucurie, transformă istoria într-o poveste personală. În acest context, Amintirile din copilărie, ca laborator al amintirilor, reprezintă o etapă fundamentală. Viaţa poate fi fericită în manieră responsabilă, chiar dacă este melancolică. Amintirile, cu caracterul lor de însemnări, sugerează recuperarea istoriei prin scoaterea la suprafaţă a unor semne indelebile.“ (Gioacchino Lanza TOMASI)

4. Jim Fergus - Amintirea dragostei

În primăvara anului 1916, Bogart Lambert, supranumit „Bogey“, părăseşte ferma familiei sale din America împreună cu Crazy Horse, calul său preferat, pentru a se înrola în Legiunea Străină şi a lupta împotriva nemților în Marele Război. Rănile fizice, dar şi cele sufleteşti, suferite în timpul războiului îl vor maturiza înainte de vreme pe Bogey, care va alege să plece la Paris, şi nu să se întoarcă la ferma părintească. În oraşul din les Années folles invadat de o boemă colorată, formată din poeţi şi pictori, o va întâlni pe Chrysis Jungbluth. Aceasta e o tânără pictoriţă care-şi face cu greu drum printre artiştii deja consacraţi ai Parisului, înfruntând o societate în care bărbaţii se bucură încă de toate privilegiile. Studentă la École des Beaux-arts, lipsită de prejudecăţi şi avidă de experienţe noi, Chrysis îşi petrece nopțile desenând în cafenelele și bordelurile din Montparnasse. Întâlnirea cu Bogey dă însă naştere unei iubiri neaşteptate, trăită cu intensitate de amândoi.