Ce drepturi ai dacă Fiscul vine din nou în control

Ce drepturi ai dacă Fiscul vine din nou în control

Inspectorii ANAF pot decide că au nevoie de date suplimentare, dar reverifi carea poate fi contestată

Deși numărul in specțiilor fiscale ar trebui mult diminuat, acestea au rămas o practică curentă a Fiscului.

Instituția poate decide chiar reverificarea unei firme, ca urmare a apariției unor informații noi, necunoscute inspectorilor la primului control, potrivit specialiștilor de la Benta Consult. În aceste cazuri, inspectorii fiscali emit o „Decizie de reverificare”. Odată cu aceasta, Fiscul trebuie să ofere contribuabilului un exemplul al „Cartei drepturilor și obligațiilor contribuabilului pe perioada desfășurării inspecției fiscale”, iar contribuabilul are dreptul să fie asistat de persoane de specialitate.

Potrivit Codului de procedură fiscală, decizia trebuie emisă cu 30 de zile înainte de începerea inspecției, pentru marii contribuabili și cu 15 zile înainte, pentru contribuabilii mici. În document trebuie precizate obligațiile fiscale și perioada supusă reverificării și motivul pentru care se face aceasta. Pot face obiectul reverificării atât impozitele și taxele datorate pentru perioada verificată, cât și elementele de contabilitate. Noile prevederi au fost publicate vineri în Monitorul Oficial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Situație concretă

Cele mai multe reverificări se fac în domeniul TVA. De aceea, firmele trebuie să fie atente atât la solicitarea deducerilor de TVA, cât și la felul în care își aleg furnizorii. Pe baza facturilor de la furnizor se fac deducerile de TVA. Or, dacă acesta se dovedește a fi o firmă fantomă, nu se poate face deducerea.

„În urma unor controale încrucișate, se poate constata că furnizorul serviciilor este o firmă fantomă ce a declarat vânzarea la autoritățile fiscale însă fără a plăti impozitele și fără ca tranzacția să aibă substanță economică”, scriu cei de la Benta Consult.

Contestare

Decizia de reverificare poate fi contestată, în maxim 30 de zile de la primire. De exemplu, explică cei de la Benta Consult, pot fi contestate „informațiile noi”, pe baza cărora s-a luat decizia. Altfel spus, sunt cazuri în care contribuabilul poate considera că Fiscul trebuia să dețină încă din timpul primului control informațiile respective.