PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Protecţia Consumatorului

CE DREPTURI AVEŢI: "Unde pot reclama faptul că sunt bombardat de spamuri?"

Autor: | | 20 Comentarii | 1189 Vizualizari
3cc90c282cf9b5f9b0b01cc4440df745
Vă răspunde Elena Moise, avocat şi expert la Centrul European al Consumatorilor din România.

Nicu, Bucureşti, 53 de ani: Sunt bombardat de mesaje în căsuţa electronică. Unele îmi dau opţiunea dezabonării (ca şi cum m-aş fi abonat vreodată), dar chiar şi în aceste condiţii mesajele un contenesc să apară. Se poate reclama la o instituţie abilitată, care să ia măsuri sau măcar să ia act de spam-ul repetat, care încalcă bunul simţ?
Potrivit art. 6, alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu modificările şi completările ulterioare, efectuarea de comunicări comerciale prin poşta electronică este interzisă, cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări. Încălcarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă contravenţională. Instituţiile abilitate să constate existenţa contravenţiei şi să aplice sancţiunea sunt Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în comunicaţii şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
  • Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa de e-mail consumator@evz.ro, în scris pe adresa redacţiei "Evenimentul zilei" din Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, 020337, sau telefonic la numărul 021/202.20.44.


Tag-uri: protectia consumatorului, ce drepturi aveti
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CE DREPTURI AVEŢI: "Unde pot reclama faptul că sunt bombardat de spamuri?".




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii