Ce făcea BBC când înaintașii noștri așteptau americanii. Mărturia lui Iulian Popescu Hunter

Mărturie de la BBC din anii 1950
Autor: | | 0 Comentarii | 561 Vizualizari

Arhiva de istorie orală a Radio România păstrează înregistrate amintirile lui Iulian Popescu Hunter, monitor la BBC din anul 1951, consemnate de Octavian Silivestru în 1999.

Iată ce povestește Iulian Popescu Hunter:

Eu am făcut liceul la Arad, în România, în timpul războiului, la Moise Nicoară.  Am învăţat limba franceză, italiană şi germană. Astfel, când am fost repatriat în Anglia în ’47 eram un modest poliglot, ceea ce  e cam rar în Anglia. De aceea BBC-ul s-a interesat de mine. Am dat o probă, un examen, o traducere în limba română şi franceză. Aşa că în 1951 am fost angajat la serviciul de monitorizare BBC.

Când m-am angajat la serviciul de monitorizare l-am găsit pe domnul [Ion] Raţiu, care s-a întors în România. Nu a stat mult cu noi. În echipa noastră era  domnul Hamburger din Transilvania [care în perioada interbelică a fost campion la tenis], un domn Cornea şi o domnişoară Minden. Eram patru cu totul. 

La început Hamburger era şeful nostru. Şi el făcea legătura cu alte secţii. Noi aveam o carte care se chema “Biblia” şi în care erau toate regulile şi toate cerinţele editorilor noştri. Aveam aparate  radio care erau aşezate pe o masă lungă în sala principală de ascultare. Echipa română era de serviciu de la 8 la 4 în timpul zilei şi de la 12 la 4 noaptea. Ruşii erau la dreapta, şi bulgarii şi polonezii la stânga. Mai încolo erau sârbii şi grecii. Erau şi alte echipe: arabi, iranieni şi germani şi, desigur, contingentul englez.

În 1955 echipa română a fost redusă la doi. Hamburger şi Cornea au plecat la Bush House, la redactia BBC. Domnişoara Minden şi eu am rămas la monitoring pentru că serviciul s-a redus cu 50 %. Pentru a face economie. Noi ascultam la radio cu ajutorul căştilor.  În aceleaşi timp  înregistram ce ascultam pe un disc din ceară artificială.  Mai târziu am înregistrat pe bandă de magnetofon. Aceste înregistrări erau păstrate mai mulţi ani şi după aceea nu ştiu ce s-a întâmpla cu ele…probabil la arhive. După înregistrarea buletinelor mergeam  la o masă cu maşină de tipărit şi cu aparatul de reproducere pentru banda de magnetofon. Noi făceam selecţia părţilor din buletin care era de interes pentru secţia de editori, pentru redacţii. În fiecare zi BBC-ul publica o revistă cu transmisiuni   din întreaga lume.

Îmi aduc aminte că ascultam la ora 5 dimineaţa un buletin transmis de Radio Bucureşti care conţinea articolul de fond din Scînteia. În afară de Radio Bucureşti ascultam Tirana, Radio Novi  Sad şi toate transmisiunile de la Radio Moscova.

În  acele zile era tensiune pe frontieră între România şi Iugoslavia şi între Iugoslavia şi Albania. Astfel că ascultam posturile Tirana şi Novi Sad ca să aflăm dacă erau incidente pe frontieră. Radio Tirana era sub observaţie pentru implicaţii în politica chineză şi situaţia din Iugoslavia. Aveam o secţie specială care analiza conţinutului buletinelor şi care decidea ce  post sau ce buletine de ştiri să ascultăm.

De exemplu după 1955 n-am mai ascultat toate buletinele de la Radio Bucureşti. Am ascultat numai trei sau patru buletine. Ne-am concentrat pe buletinele de la Moscova pentru a afla starea relaţiilor sovieto-române. Prin  1965 – ’68 noi nu am mai ascultat transmisiile radio din România, Bulgaria, Albania şi alte ţări. Le-am predat americanilor. Noi am cooperat cu americanii mulţi ani, schimbam informaţiile pe care le aveam.

De exemplu, noi publicam materiale pe care americanii le recepţionau şi americanii publicau materiale pe care noi le recepţionam. Noi ne concentram toată atenţia asupra Uniunii Sovietice şi Orientului Apropiat şi Chinei. Americanii aveau un privilegiu. Ei puteau să publice în publicaţiile lor din Washington materiale din presa scrisă. Astfel  dacă în Scînteia apărea un articol interesant, ei  îl traduceau şi publicau articolul din Scînteia. Noi nu puteam să publicăm articole din presa română, articole care nu erau transmise prin radio din cauza cartei BBC-ului, noi nu puteam să publicăm materiale din presa scrisă. Nu putem să publicăm decât materiale pe care le auzim la radio.

Americanii aveau staţia de monitorizare  pentru serviciul român în  Cipru de Nord, în Karinia. După o perioadă de timp l-au mutat  la Viena. Am lucrat şi eu când americanii nu aveau suficienţi oameni pentru  monitoring. BBC-ul m-a trimis la Viena ca să-i ajut. Americanii recrutau monitori din Israel.

După 1955 n-a mai fost un şef, pentru că secţia română s-a unit cu secţia franceză sau italiană. Acum noi aveam numai patru, cinci buletine române şi patru, cinci buletine în franţuzeşte. Cam zece buletine pe zi. Astfel că monitorizarea  română s-a redus cu 50%. În afară de noi, BBC-ul şi  biroul Reuters din Londra făcea monitorizare.   Ei nu erau interesaţi în articole de fond sau în comentarii… de un speech a lui Ceauşescu sau Gheorghiu Dej sau cineva important. Ei erau interesaţi  de evenimente importante, de exemplu cutremurul din 1977.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro