Ce feluri de mâncare din bucătăria GERMANĂ ar trebui să încerci. Iată şi reţetele

Ce feluri de mâncare din bucătăria GERMANĂ ar trebui să încerci. Iată şi reţetele

Germania are o bucătărie foarte consistentă şi renumită pentru importanţa acordată mâncării.

Este vorba despre o bucătărie extrem de variată, având la bază preparate din carne, cele mai faimoase fiind cele sub formă de cârnaţi. La capitolul garnituri şi specialităţi din legume stă foarte bine. Aici găsim tăieţeii (Spätzle - care conţin foarte mult gălbenuş de ou), găluştele (Klöße sau Knödel - din cartofi sau pâine uscata), cartofii şi tocăniţele (pe bază de legume).

Legumele ocupă un rol important în bucătăria germană: sparanghel, spanac, mazăre, fasole, castraveţi muraţi şi în special varza, care poata fi fiartă, călită sau murată (Sauerkraut).

La grătar

Ne puteți urmări și pe Google News

Produsele şi preparatele din peşte nu sunt foarte renumite, potrivit specialiştilor în gastronomie, dar se găsesc aproape la orice restaurant cu specific german. Aici “se încadrează” crapul, ştiuca şi bibanul, dar în special păstrăvul. De obicei peştele se găteşte la gratar şi este garnisit cu legume.

Este de precizat faptul că în Germania există peste 1.500 de reţete numai pentru prepararea cârnaţilor, Weißwurst (cârnat alb) fiind una dintre ele. Această reţetă este un preparat tradiţional bavarez din carne de viţel şi şuncă de porc, condimentat cu lămâie, pătrunjel, ceapă, nucşoară şi ghimbir.

Cârnaţii se servesc de obicei cu muştar dulce. Carnea de porc este cea mai consumată, dar şi cea de vită sau pui. Produsele din vânat apar şi ele în aria culinară a germanilor, iar aici găsim preparate din iepure, mistreţ şi căprioară. Adoptând şi influenţe vieneze, şniţelul şi-a făcut loc în bucătăria germană, de multe ori fiind asociat direct cu aceasta.

Se mai lasă la cuptor

Iată şi câteva reţete ale bucătăriei germane: Salată bavareză - mere şi caşcaval tăiate cubuleţe, cu maioneză, salată verde, sare şi piper, Cartofi Harz - piure de cartofi cu lebăr, ceapă, sare şi boia, puse la cuptor (se fac nişte adâncituri în compoziţie, în care se adaugă ouă crude şi se mai lasă în cuptor până când se găteşte), Angemacht de pui - supă de pui cu rântaş din faina şi unt, la care se mai adaugă ceapă, felii de lămâie, sare şi piper, Apflerotkohl - varză călită în tigaie, la care se adaugă măr ras, ceapă tocată, oţet, sare, piper şi un pic de zahăr, Salată germană cu carne - mazăre cu limbă de vacă, măsline şi castraveţi (tăiate pai), la care se adaugă maioneză, sare, piper şi ulei de măsline.