Editura Evenimentul si Capital

Ce informații va conține cardul național de sănătate

Decontarea serviciilor medicale acordate pacienților ar urma să fie făcută doar pe baza cardului național\\\\\\\\r\\\\\\\\nde sănătate FOTO: EVZ
Autor: | | 1 Comentarii | 1303 Vizualizari

Din 20 septembrie, cardul național de sănătate va fi adus la ușă de poștaș. Cei care nu vor fi găsiți acasă îl vor putea recupera de la sediul caselor de asigurări de sănătate.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale reformei sistemului de sănătate – acela al decontării serviciilor medicale pe baza cardului național de sănătate – intră în linie dreaptă.

Vineri, a fost semnat contractul de distribuție cu Poșta Română, astfel că, din 20 septembrie, poștașii vor suna la ușă pentru a înmâna cardul posesorilor, cu confirmare de primire.

Ce ar trebui să urmeze

Asiguratul va fi căutat acasă de două ori. În cazul în care nu va fi găsit, distribuitorul va returna cardul la sediul casei de asigurări în termen de 10 zile. „Multe dintre persoanele active nu vor fi găsite acasă în orașele mari, la fel în cătunele izolate, așa că se va ajunge în situația în care asiguratul va bate drumurile pentru a face rost de card”, este de părere Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților care vede în acest sistem de distribuire un mare neajuns.

Cristian Bușoi, fostul șef al CNAS, afirmă că este îmbucurător faptul că se distribuie cardul național de sănătate, dar, spune el, mai sunt câțiva pași de făcut până la decontarea serviciilor medicale doar pe baza acestui document. „Un procent important din populație nu va fi acasă în momentul distribuției. Mulți sunt plecați în străinătate, iar Casa va trebui să apeleze la personalul propriu sau la medicii de familie pentru a distibui cardul”, a spus Bușoi.

El a adăugat că, apoi, reprezentanții Casei trebuie să se asigure că furnizorii de servicii medicale inițializează cardul de sănătate, după care va trebui luată o decizie politică potrivit căreia orice serviciu medical se va deconta numaipe baza acestui card național de sănătate.

„În caz contrar, riscăm să fie inutil”, a mai spus Bușoi.

Potrivit acestuia, informațiile conținute pe cip-ul cardului sunt datele de identificare ale posesorului (nume, prenume, cod de asigurat) grupa de sânge, Rh-ul și, eventual, boala cronică de care suferă pacientul. „Grupa de sânge este foarte folositoare în caz de accident. La fel, este foarte important într-un moment critic când nu pot lua legătura cu pacientul să știu dacă acesta suferă de vreo boală cronică sau nu”, a explicat Bușoi.

Donarea de organe, doar cu act notarial

Potrivit acestuia, acceptul privind donarea de organe este o informație care poate fi înscrisă pe cardul de sănătate doar de către medicul de familie și doar cu acceptul posesorului cardului, pe baza unui document întocmit la notariat în acest sens.

„Cea mai importantă valență a acestui card național de sănătate este aceea că reduce frauda din sistem. Nu mai poți inventa investigații medicale, CT-uri, RMN-uri, nu mai poți elibera rețete false”, a conchis Cristian Bușoi.

Decontarea serviciilor medicale pe baza cardului ar urma să fie obligatorie de la 1 ianuarie 2015.

Inițializare, la medicul de familie

Pentru a putea citi cardurile, medicii de familie trebuie să-și procure cititoare de carduri. „În momentul în care pacientul va merge la medicul de familie pentru o consultație, acesta va inițializa cardul pe baza unui cod pin. La pornire, codul va fi probabil 0000. După introducerea cardului în cititor și inițializarea lui, pacientul își va putea alege un cod pin pe care să îl poată reține ușor. Nu este niciun pericol ca mai mulți pacienți să aibă același cod pin pentru că acest card este oricum personalizat”, a explicat Cristian Bușoi. Alături de medicul de familie, cardul național de sănătate va putea fi inițializat și de ceilalți furnizori de servicii medicale: spitale și farmacii.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate