PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Ce înseamnă dacă îţi visezi MAMA?

Autor: Angelo Tăutu | vineri, 24 octombrie 2014 | 2 Comentarii | 9900 Vizualizari
Adesea, ne vine greu să credem.
Chiar dacă oamenii de ştiinţă încă dezbat scopul şi semnificaţiile viselor, noi încercăm să dezlegăm misterul fiecărui vis prin metode proprii. Adesea, ne vine greu să credem că nici măcar unele dintre nu vise sunt încărcate cu o semnificaţie anume.


Nu există clipa morţii? Un medic spune ce se întâmplă cu noi după ce inima NU NE MAI BATE. Mărturii de la cei care AU SUPRAVIEŢUIT



 

Unele aplicaţii folosesc algoritmi dezvoltaţi special de psihologi sau oameni de ştiinţă specializaţi în studii cognitive, în timp ce altele sunt realizate de comunităţi de indivizi obişnuiţi sau chiar experţi în vise care dezbat semnificaţia fiecărui vis în parte sau a simbolurilor din vise.

S-ar putea să nu fim conştienţi

Tehnicile şi uneltele pe care le utilizează aceştia variază de la dicţionare, la aşa numitele simboluri ale viselor şi până la jurnale ţinute special pentru a monitoriza visele de-a lungul timpului, scrie descopera.ro.


De mult timp, psihologii au presupus că visele ne oferă informaţii cu privire la sentimentele şi trăirile noastre interioare de care s-ar putea să nu fim conştienţi. Psihologul Alicia Clark, de exemplu, susţine că analiza viselor poate fi un instrument puternic pentru înţelegerea propriei persoane. În ceea ce priveşte simbolistica din vise, ea susţine că persoanele din vise pot fi ceea ce par sau pot reprezenta alţi oameni care sunt ca ele. De asemenea, aceste personaje pot reprezenta diferite aspecte ale personalităţii visătorului.


UN SUPERMODEL face senzaţie. S-a pozat singură fără sutien. Imaginile sunt pe internet | GALERIE FOTO

Emily Ratajkowski Emily Ratajkowski Emily Ratajkowski Emily Ratajkowski Emily Ratajkowski




"De exemplu, dacă îţi visezi mama, personajul o poate reprezenta chiar pe ea sau pe cineva din viaţa ta care se comportă ca o mamă sau părţi din personalitatea ta care semănă cu personalitatea mamei tale", a explicat Clark.
Din acest motiv, mulţi terapeuţi susţin că dicţionarele de vise sunt limitate deoarece ele dau semnificaţii universale simbolurilor, în timp ce simbolurile s-ar putea să aibă semnificaţii unice pentru fiecare persoană în parte.


 


Oficial din Guvern, în rochie ULTRASCURTĂ la serviciu. Miniştrii au înnebunit | GALERIE FOTO şi VIDEO






 

Tag-uri: mama, tehnici, vise, simboluri, informatii




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM