Ce le-a cerut astăzi parlamentarilor președintele Klaus Iohannis

Ce le-a cerut astăzi parlamentarilor președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a spus astăzi că speră ca, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, partidele să introducă votul prin corespondenţă, el precizând că urmăreşte cu atenţie acest subiect.

"Încă de la începutul anului, după consultările pe care le-am avut aici, la Cotroceni, partidele politice s-au angajat să introducă votul prin corespondenţă. Sper ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, să îşi onoreze promisiunea şi vă asigur că urmăresc subiectul cu foarte multă atenţie", a declarat Klaus Iohannis.

El a subliniat că asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora este esenţial în contextul în care mulţi români aleg să rămână în străinătate. Totodată, șeful statului a susținut că trebuie găsite argumente pentru ca românii din străinătate să se întoarcă în ţară.

"Discuţia este una mai largă, despre forţa cetăţenilor în democraţie şi despre diaspora ca interlocutor puternic şi respectat al instituţiilor statului român şi al clasei politice. Întărirea mecanismelor democratice, încurajarea participării şi competiţiei politice vor constitui argumente în plus pentru întoarcerea acasă", a mai spus Klaus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News