Ce mâncau strămoșii noștri acum 6.000 de ani

Ce mâncau strămoșii noștri acum 6.000 de ani

Strămoșii noștri se hrăneau sănătos, însă chiar dacă erau robuști, nu trăiau mai mult de 45 de ani, din cauza bolilor parazitare.

Ce ar fi putut mânca omul, în Neolitic? Ce haine purta?Cum le făcea? La ce se închina? Cât trăia? De ce boli suferea? Toate aceste întrebări au răspuns. Pentru „profani” ca noi, ni se pare ceva imposibil de aflat. Pentru arheologi și alți specialiști care scormonesc pământul, povestea lumii de acum 6.000 de ani se completează cu fiecare fir de țărână cercetat. Oamenii din Neolitic se constituiseră în comunități sedentare. Își construiau case din lut, cu una sau mai multe încăperi. Aveau o vatră, pe care găteau. Aici avem exemplul sitului de la Sultana- Malu Roșu, pe Valea Mostiștei, în Călărași.

Mâncau pește de apă dulce: sturioni, știucă, crap, plătică, șalău, somn.

Carnea de câine, în meniu

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursele de hrană erau mai multe, aflăm de la Aurelian Bălășescu, arheozoolog, cercetător la Muzeul Național de Istorie a României. „La Sultana- Malu Roșu sunt resturi de bucătărie sau res turi menajere ale acestor comunități neolitice. Exista agricultura, cu creșterea plantelor și a animalelor. Am găsit vita domestică, oaie, capră, porc și câine. Cele mai exploatate sunt bovinele domestice și ovicaprinele. Bovinele pentru carne, lapte și derivatele lor, iar ovicaprinele, în special oaia, sunt exploatate pentru carne. Ovicaprinele erau tăiate mai ales în sezonul rece, altfel nu le puteau păstra”.

O altă sursă de hrană era vânătoarea. „Vânau bourul, care a dispărut din fauna lumii, calul sălbatic, cerbul, căpriorul, mistrețul iepurele de câmp, castorul și vulpea. Mamiferele de talie mare - bourul, calul sălbatic și mistrețul, cerbul erau vânate pentru că le aduceau multă carne. Apoi utilizau și pieile, coarnele de la cerb. Din coarnele de cerb făceau tot felul de unelte.”

O informație inedită este aceea că oamenii din neolitic consumau frecvent carne de câine. Cei de la Sultana nu prea, dar există situri în care s-au făcut descoperiri importante în acest sens.

Legume, fructe, grâu

Nu puteau să mănânce numai carne. „Plantau grâu, orz, hrișcă. Am găsit urme de iarba bălții, ștevie, viță de vie (nu putem să spunem că este sălbatică sau cultivată), spanacul sălbatic, mărgelușe, volbură, hrișca urcătoare, iarba roșie, piperul bălții. Cultivau alacul, o specie de grâu. Aveau mazăre și linte. Am mai găsit coji de alun, semințe de măceș. Adăugăm: corcodușe, zmeură, mure, alune. Nu aveau mulți carbohidrați. Din grâu făceau un fel de «pâine». Ghinda o râșneau și făceau tot felul de produse”, ne mai spune Aurelian Bălășescu.

Dacă iarna mâncau carne multă, vara cum era? „Culegeau moluște și pescuiau, ne spune Valentin Radu, cercetător la MNIR. Scoicile erau culese din sedimentele lacului sau ale râului. Am descoperit două specii: scoica de râu și scoica de lac - care are o cantitate de carne considerabilă, iar valoarea energetică este destul de mare. Un kilogram de carne de scoică are 850 de kilocalorii, uneori mai mult decât un kilogram

Indivizi robuști, artiști ai lutului și metalurgi pricepuți

Erau niște oameni robuști, făceau mult efort, cu o înălțime între 160 – 170 cm, aveau pielea mai închisă la culoare, iar speranța de viață era de 40- 45 de ani. Sufereau, probabil, de boli parazitare.

FOT: Locuințe din Neolitic. Cea din expoziție și cea realizată în sit FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

„Medicamentele” le luau din natură: piperul bălții, de exemplu, putea fi folosit și în scop terapeutic, având calități antiscorbutice și diuretice. O comunitate putea ajunge undeva între 50 și 100 de indivizi. Se îmbrăcau cu blănuri, piei, poate și cu țesături, aveau războaie de țesut. Erau foarte pricepuți la ceramică (vorbim aici de Cultura Gumelnița), adevărați artiști ai lutului. Împleteau coșuri, funii. Utilizau cânepa. Aveau un ritual clar de îngropare a morților, de unde reiese că se închinau unor zeități. La capitolul frumusețe, se știe că utilizau ace de păr pentru susținerea coafurii, iar unele statuete masculine sunt reprezentate fără barbă, ceea ce arată că se bărbiereau.

FOTO: Specialiștii încă lucrează la realizarea expoziției din 12 mai

Maximă dezvoltare

Cătălin Lazăr, arheolog, ne spune: „Ajung la niște cote absolute în perioada aceasta de maximă înflorire a civilizației neolitice, la capitolul ceramică, unelte din piatră șlefuită și piatră cioplită și nu în ultimul rând sunt foarte pricepuți în metalurgia aurului și a cuprului. La Sultana - Malu Roșu s-a descoperit cel mai mare tezaur de aur neolitic de pe teritoriul României”.

FOTO: Capul de bour, animal care a dispărut din fauna lumii - va putea fi văzut în expoziție

Expoziție

Această poveste a lumii de demult va fi spusă în cadrul unei expoziții excepționale, realizată foarte modern și artistic, pe înțelesul tuturor, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). Arheologul și curatorul acestei expoziții Cătălin Lazăr, de la MNIR, ne vorbește cu entuziasm. „Titlul expoziției, pe care o vom vernisa pe 12 mai anul acesta, este «Radiografia unei lumi dispărute». Este istoria unei așezări de acum 6.000 de ani, Sultana –Malu Roșu, astăzi în județul Călărași. Este dedicată primului sit în care s-a cercetat cultura Gumelnița în România, în anul 1923, sub coordonarea profesorului Ion Andrieșescu. Plecând de la datele acestui sit extrapolăm pentru întreaga civilizație- 4.500- 3.800 înainte de Hristos, o civilizație care ajungea din zona Mării Mediterane, din nordul Greciei, până în Carpați și aproape întreaga zonă balcanică. Acum 6.000 de ani, aici era un pol de putere, de civilizație, de cultură, de invenție, iar în zona Europei Occidentale era un decalaj destul de mare.”

FOTO: Fragmentele ceramice vor crea un efect special în expoziție, dar pe tavan. Acum se uscau.