Ce nu ai voie să faci înainte de Florii

Ce nu ai voie să faci înainte de Florii

Tradiţia spune că înainte de Florii se strâng braţe întregi de ramuri înmugurite de sălcie şi se duc la biserică, pentru a fi sfinţite de preot.

Numită şi Duminica Floriilor (sărbătorită anul acesta pe 5 aprilie), această zi este începutul sărbătorilor pascale şi se prăznuieşte cu o săptămână înainte de Paşti

Ramurile de salcie reprezintă renaşterea anuală a vegetației, dar şi ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus, atunci când a intrat în Ierusalim. Creştinii împodobesc icoanele şi ferestrele cu coroniţe de salcie sfinţită şi le păstrează peste an, fiind folosite la vindecarea diferitelor boli.

Pentru că aceasta este perioada în care pomii prind putere pentru a rodi, nu trebuie să plantezi pomi înainte de Florii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un ceremonial

Înainte de Florii, în unele zone ale țării are loc un ceremonial numit Lăzărița. Acesta este creat după modelul colindelor, dar la această tradiție particiă doar fetele. Una dintre ele trebuie să se îmbrace în rochie de mireasă și să colinde împreună în fața caselor unde sunt primite.

Femeile gătesc plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor, la fel ca mama lui Lazăr, din vremea lui Iisus. Este o zi în care se dă de pomană mâncare, în general. Şi morţii trebuie cinstiţi în această zi, în multe zone existând obiceiul curăţării mormintelor, al stropirii lor cu apă sfinţită şi al împodobirii lor cu aceleaşi crenguţe sfinţite de salcie.

De asemenea, femeile trebuie să aerisească lucrurile din casă prin scoaterea lor afară, în bătaia soarelui. Iar fetele care vor să se mărite anul acesta sunt sfătuite să îşi scoată zestrea afară, pentru chemarea ursitului.

Tot pentru fetele care vor să îşi întâlnească viitorul soţ, tradiţia le sfătuieşte să fiarbă busuioc în apă, la miezul nopţii, iar cu această apă să se spele pe cap şi apoi să toarne apa la rădăcina unui păr înflorit. Toate acestea însă de la miezul nopţii, până la venirea zorilor, deoarece nu trebuie uitată interdicţia care spune că de Florii să nu te speli pe cap, altfel tot părul îţi va albi peste noapte.