Ce PREGĂTESC parlamentarii pentru comisia de control a SIE

Ce PREGĂTESC parlamentarii pentru comisia de control a SIE

Deputaţii de la toate partidele politice au semnat un proiect de lege care prevede creşterea numărului de membri din comisia de control al activităţii SIE, de la cinci la şapte.

Proiectul legislativ a fost depus la Camera Deputaţilor pe 20 februarie şi este semnat de către deputaţii Marcel Ciolacu (PSD), Gheorghe Nicolăescu (PNL), Ilie Barna (USR), Korodi Attila (UDMR), Constantin Avram (ALDE) şi Eugen Tomac (PMP).

Din comisie ar urma să facă parte patru deputaţi şi trei senatori, faţă de trei deputaţi şi doi senatori, câţi sunt acum.

În expunerea de motive se precizează că din comisia de control al activităţii SRI fac parte nouă parlamentari, iar cum cele două Servicii au activitate similară, se impune mărirea numărului de membri şi în cazul SIE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un număr mai mare de membri „va asigura o mai bună gestionare a procesului de control parlamentar asupra activităţii acestui serviciu”, potrivit expunerii de motive.

Camera decizională este Senatul, iar iniţiatorii au solicitat dezbaterea în procedură de urgenţă.

Comisia SIE nu este alcătuită în prezent.  

Singurul partid care nu a obţinut un loc în comisia de control a SRI a fost PMP.