Ce pregăteşte CHINA. Americanii şi ruşii au motive serioase să se teamă

Ce pregăteşte CHINA. Americanii şi ruşii au motive serioase să se teamă

China a devenit al treilea exportator de armament din lume, după SUA şi Rusia, şi a depăşit Germania, Franţa şi Marea Britanie, în perioada 2010-2014.

Anunţul a fost făcut, într-un raport, de Centrul de Cercetare Internaţională pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), conform BBC News online, citat de Mediafax.

China însumează în prezent aproximativ 5% din exporturile de armament la nivel mondial. Pakistan, Bangladesh şi Myanmar reprezintă destinaţia a peste două treimi din aceste exporturi.

A doua economie mondială a avut totodată 18 ţări africane drept clienţi în ultimii cinci ani, potrivit raportului SIPRI, care precizează că datele reflectă volumul armamentului livrat şi nu valoarea financiară a contractelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Exporturile chineze de armament au crescut cu 143% în cei cinci ani de până în 2014, faţă de intervalul precedent de cinci ani.

În aceeaşi perioadă, exporturile de armament ale Germaniei au scăzut cu 43%, iar ale Franţei cu 27%.

Per ansamblu este vorba despre o creştere cu 16% a volumului de armament transferat în lume.

Cu toate acestea, există în continuare o distanţă importantă între volumul exporturilor sale şi cel al SUA şi Rusiei.

SUA reprezintă 31% din exporturi la nivel mondial, iar Rusia 27%. Volumul armamentului exportat a crescut în ambele ţări, în cazul americanilor cu 23%, iar al ruşilor cu 37%, în aceeaşi perioadă.