Ce SCHIMBARE pregătește PNL pentru Capitală: ÎNCLEŞTAREA DOAMNELOR. Gabriela Vrânceanu Firea ar putea să aibă o SURPRIZĂ

Gabriela Vrânceanu Firea
Autor: | | 42 Comentarii | 11104 Vizualizari

Cele mai recente zvonuri din interiorul PNL vorbesc despre o eventuală candidatură a Adrianei Săftoiu la Primăria Bucureștiului, care ar urma să se confrunte cu Gabriela Vrânceanu Firea.Primăria Capitalei, considerată de liberali drept o redută pe care nu au voie să o piardă, generează noi tensiuni în partidul condus de Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. Jurnaliştii EVZ au discutat cu surse importante din PNL care au oferit detalii pe acest subiect. Conform surselor citate există mari probleme cu candidatura lui Cristian Buşoi. Discuţiile din partid, purtate în jurul oportunităţii ca Buşoi să candideze ar putea să schimbe total ecuaţia candidaţilor care vor intra în lupta electorală pentru Bucureşti. Informaţiile obţinute de la sursele EVZ, din interiorul PNL, pun într-o lumină nouă deznodământul competiţiei interne pentru candidatura la cea mai importantă primărie din România.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

Pe fondul unei candidaturi contestate a lui Cristian Buşoi, o variantă luată în calcul de liberali pentru Primăria Capitalei este Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, au precizat surse din PNL, pentru EVZ.

O decizie finală în acest sens va fi luată la începutul lunii martie şi doar în condiţiile în care Gabriela Firea va fi desemnată candidat al PSD pentru primăria Capitalei. La ora actuală, socialdemocrații sunt deschişi la variante pentru Primăria Generală a Capitalei. PSD se află în căutarea unui candadat independent pe care să îl susțină, la fel cum a făcut şi cu Sorin Oprescu, primarul suspendat al Bucureștiului. Potrivit ultimelor sondaje realizate de social-democrați, Firea ar avea o intenție de vot de 30%, sub scorul partidului. Singura care se situează mai bine în sondaje ar fi Ecaterina Andronescu care nu dorește să precizeze dacă șiar dori să intre în cursa electorală. De asemenea, senatorul Șerban Nicolae ar vrea să intre în cursa internă a partidului pentru Primăria Capitalei. Însă, potrivit unors surse EVZ, conducerea partidului nu ar fi de acord cu această decizie și, drept urmare, Nicolae nu va fi inclus în sondajele interne.


FOTO: Adriana Săftoiu



Nici o treabă cu administrația

Dacă Gabriela Vrânceanu Firea și Adriana Săftoiu vor fi nominalizate pentru a intra din partea celor mai importante partide în cursa pentru Primăria Capitalei, este clar că ne vom confrunta cu o campanie de imagine şi nu bazată pe prezentarea unor soluţii administrative pentru problemele Bucureştiului. Atât Firea, dar şi Săftoiu sunt politicieni cu experienţă în domeniul comunicării politice şi instituţionale, foste jurnaliste, dar fără experienţă în adminstraţie şi fără a avea profilul „gospodarului” necesar în cursa pentru o primărie.

Liberalii vor mai face un sondaj la nivelul Bucureştiului, peste câteva zile, cel mai probabil în perioada 5-10 februarie, urmând ca rezultatele să vină în jur de data de 15 februarie. Interesant este că acesta va fi făcut de CSOP, institut de sondare apropiat de vechiul PDL, partid din care provine și Adriana Săftoiu. Pentru sondajul anterior, din luna noiembrie, liberalii au apelat la serviciile INSCOP.


Membrii PNL Bucureşti îşi pot anunţa intenţia de a candida la locale până pe 1 februarie.


Şi la sectoare bătălia se încinge. La Sectorul 1, deputatul PNL Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor s-a înscris zilele trecute în cursa internă a partidului, alături de Diana Tușa. PSD invrea să intre în luptă la acest sector cu Dan Tudorache.

La Sectorul 2 varianta vehiculată este cea a deputatului PNL Dan Cristian Popescu, iar de la PSD - Dumitru Chiriță. În ceea ce privește Sectorul 3 - liberalii nu se grăbesc să ca n d i d eze pentru că apreciază că Robert Negoiță va câştiga un alt mandat. În ceea ce priveşte Sectorul 4, liberalii vor merge cu Dumitru Rogin sau primarul general interimar Răzvan Sava. La sectorul 5, liberalii îl susţin pe Ovidiu Raeţchi, iar pesediștii pe Cristian Rizea, deşi Marian Vanghelie nu e exclus o potenţială candidatură la primărie. În fine, la Sectorul 6, se pregăteşte Răzvan Mironescu din partea PNL, iar socialdemocraţii se vor prezenta cu Gabriel Mutu la alegerile de pe 5 iunie. (A contribuit Larisa Bernaschi)

Dragnea, ironic cu liberalii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut ieri că, prin reintroducerea votului în două tururi pentru alegerea primarilor politicienii „riscă să arunce ţara în aer’’. În acest context, Dragnea a făcut glume pe seama liberalilor. „Aseară, un coleg, nu-i dau numele ca să nu-l expun, a venit cu o idee care mi se pare foarte interesantă şi stingem scandalul: la comune un tur, la oraşe două tururi, la municipii trei tururi şi la Bucureşti atâtea tururi cât e nevoie ca să iasă Buşoi şi nu mai avem scandal”, a spus Liviu Dragnea la Sinaia.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi