Ce s-a întâmplat în şedinţa în care trebuia să se discute cererea DNA de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu

Plenul Camerei Deputaţilor
Autor: | | 1 Comentarii | 140 Vizualizari

Şedinţa Camerei în care trebuia să se discute cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost suspendată azi.

Şedinţa Camerei în care trebuia să se discute cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost luni suspendată din lipsă de cvorum, iar Biroul permanent a stabilit ca aceasta să fie reprogramată săptămâna viitoare, potrivit agerpres.ro.

Preşedintele Camerei, Florin Iordache, a anunţat că doar 130 de deputaţi din totalul de 353 şi-au înregistrat luni prezenţa.

"În acest moment şi-au înregistrat prezenţa 130 de colegi, neavând cvorumul de 177 suspendăm şedinţa", a spus Iordache.

Biroul permanent s-a întrunit şi a decis ca şedinţa Camerei să fie reprogramată pentru lunea viitoare de la ora 15,00, a precizat secretarul acestui for, Marcel Ciolacu.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni aviz favorabil cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu.

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut săptămâna trecută sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, în legătură cu săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în forma continuată, în dosarul "Microsoft 2".




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi