Interesele mari care se află în spatele legii „dării în plată”, care prevede posibilitatea ca debitorii predea casa băncii de la care au creditul imobiliar, și să scape astfel de împrumut, fac să fie extrem de greoaie reexaminarea proiectului de lege.

 După ce atât Ministerul Justiției, cât și Consiliul Național al Magistraturii, au dat aviz negativ pentru proiectul de lege, senatorii s-au răzgândit asupra raportului pozitiv pe care îl dăduseră. Deși ieri aceasta ar fi trebuit votată în plenul Senatului, votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Mai mult, raportul Comisiei Juridice se pare că a fost modificat, potrivit datelor obținute de hotnews. ro. Astfel, deși inițial se votase pentru ca și programul „Prima Casă” să intre sub incidența legii, votul sentatorilor din comisie se pare că a fost recalculat, așa încât să existe voturi egale pentru menținerea și scoaterea programului de sub incidența legii. De altfel, potrivit informațiilor obținute zilele trecute de EVZ, deputații care urmează să își dea avizul asupra legii au în vedere introducerea aceluiași amendament, respectiv scoaterea „Primei Case” de sub incidența legii. „Cred că este un program bun, care nu trebuie să aibă probleme din cauza legii. În plus, rata creditelor neperformante pe acest program este foarte mică”, a declarat deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu, pentru EVZ.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...