Ce se întâmplă cu depozitele populaţiei dacă banca e falimentară

Ce se întâmplă cu depozitele populaţiei dacă banca e falimentară

O decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene stipulează că banii deponenţilor pot fi confiscaţi pentru a salva o bancă de la faliment

Vestea că depozitele clienţilor pot fi „înghiţite” de băncile care sunt în pragul colapsului, pentru a se salva, i-a îngrijorat pe românii care îşi păstrează economiile în aceste instituţii.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a dat asigurări că populaţia nu are de ce să îşi facă griji. „Depozitele de până în 100.000 euro (în echivalent lei - n.red.) sunt absolut în siguranţă, în termenii legii care se aplică oriunde în Uniunea Europeană”, ne-a declarat reprezentantul BNR.

Cine pierde şi cine e protejat

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia luată de Curtea de Justiţie a UE, care a stârnit valuri de comentarii, reconfirmă ca fiind legale prevederile unei directive din 2014, care este deja transpusă în legislaţia românească, prin Legea nr. 312/2015 privind redresarea instituţiilor de credit. Potrivit acestei legi, care se aplică în totalitate din 2016, depozitele garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) în limita a 100.000 de euro (echivalent în lei), pe deponent și pe bancă, nu pot fi utilizate pentru recapitalizarea unei bănci. Concret, aceste depozite sunt recuperabile. „Potrivit statisticilor FGDB, la sfârșitul trimestrului trei 2015, deponenții garantați persoane fizice ce dețineau depozite de până la 100.000 de euro, în echivalent lei, reprezintă 99,8 % din numărul total al deponenților garantați persoane fizice la instituțiile de credit incluse în schema de garantare a depozitelor din România”, se arată într-o analiză a BNR.

Pe lângă depozitele persoanelor fizice, mai sunt garantate şi cele ale întreprinderilor mici și mijlocii.

De asemenea, de la 1 ianuarie 2016, garantarea oferită de FGDB s-a extins și asupra întreprinderilor mari, în limita plafonului de garantare menționat mai sus, potrivit informaţiior BNR.

Pentru a salva o bancă mare de la faliment vor fi utilizaţi, în ordine descrescătoare, banii acţionarilor, ai investitorilor în instrumente riscante, creditorilor chirografari, depozitele de peste 100.000 euro, cu sumele ce depăşesc suma garantată. Cei afectaţi ar putea primi la schimb acţiuni la banca salvată.