Ce se întâmplă cu fuziunea dintre PNL şi UNPR?

Ce se întâmplă cu fuziunea dintre PNL şi UNPR?

Între PNL şi UNPR a fost vehiculată o fuziune, apoi o alianţă. Cu toate acestea, faptul că în ultima săptămână UNPR a pierdut nu mai puţin de 15 parlamentari a schimbat datele problemei.

Surse liberale au declarat pentru EVZ că la ora actuală, având în vedere tensiunile generate în partid de vestea unei fuziuni, reacţia opiniei publice, dar şi faptul că din UNPR au plecat 15 parlamentari, deocamdată între cele două partide nu se va face nicio alianţă şi nicio fuziune. Liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost informaţi asupra acestei decizii, şi că mai mult, decizia a fost luată doar de Vasile Blaga şi Alina Gorghiu.

La rândul lor, surse din UNPR consultate de EVZ au declarat: "Noi am fi dorit o alianţă cu PNL, nu fuziune, dar am fi putut negocia şi o fuziune. Sigur, nu e nicio problemă nici dacă vom merge singuri la alegerile parlamentare, dar în acelaşi timp, discutăm şi cu PSD. Într-adevăr, noi ne-am stricat alianţa cu PSD în unele zone, pentru a face alianţe cu PNL pentru majorităţile din consiliile judeţene, dar ştiţi cum se zice, viaţa e rotundă".

Ne puteți urmări și pe Google News