PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Ce spun parlamentarii când nu-i aude nimeni | Politica în vacanță

Autor: | | 4 Comentarii | 1862 Vizualizari
Discuțiile între parlamentari nu rămân secrete FOTO: NICU DÎRDÎIAC
O privire peste discuțiile din Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, care-și desfășoară ședințele cu ușile închise, arată cât de haotică este activitatea de conducere a Parlamentului.

Votează politicienii și evenimentele anului 2015!

În spatele ușilor închise, parlamentarii spun lucruri trăsnite. Cele mai spumoase discuții au avut loc pe marginea procedurilor de ridicare a imunității.

Zgonea: „Ce am aprobat noi?”

Cazul Udrea le-a dat cele mai mari bătăi de cap deputaților din Biroul Permanent, care au fost puși în încurcătură de avalanșa de solicitări. „Deci, primul dosar care a venit este… Nu vă supăraţi pe mine, dacă eu înţeleg ceva! (...). Nu ştiu unde se află în rapoartele făcute, pentru că nu scrie nimeni ce aprobăm. Domnule Ciucă, ce am aprobat noi?”, întreba, nedumerit, Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, într- o ședință din februarie. „Nu ştiu ce este aici, dar ştiu că primul pe care l-am aprobat în urmă cu o săptămână a fost începerea urmăririi penale cu privire la anumite fapte în dosarul Bute”, a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice. În fața acestor nedumeriri, liderul deputaților PSD, Marin Neacșu are o idee: „Cred că un sfert de oră este destul să stăm în sală, pentru că, dacă ieşim trebuie să şi spunem ce am făcut”.


Politicienii, comici vestiți ai aparatului de fotografiat


În octombrie, alt dosar pentru Udrea, alte complicații: Biroul Permanent decide, în premieră, ca votul pentru cererea de reținere să fie diferit de cel de arestare. „Ca secretar de şedinţă, întreb cum anume se va desfăşura votul? Vor fi trei apeluri şi vom trimite de trei ori câte două bile? Pentru că nu poate să primească patru sau şase bile odată un deputat; introduce toate şase bilele într-o singură urnă, la reţinere. Despre ce vorbim?”, întreba nedumerit Mircea Mircovici, secretarul Camerei Deputaților.

Senatorii, enervați pe DNA

Cazul Șova a complicat viața senatorilor, iar în Biroul Permanent ei au sărit la gâtul DNA.„În perioada anilor ’50, această practică era curentă, iar mânia poporului se manifesta foarte interesant. Era o lozincă, care era scandată de foarte multe ori şi care suna aşa. Dacă n-o ştiţi, permiteţimi să v-o spun: «Cei ce zac în închisori sunt duşmani şi trădători. Moarte lor! Moarte lor!»”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în ședința conducerii Senatului din 16 martie 2015, în care s-a discutat cererea DNA de arestare a lui Dan Șova.


FOTO: Încă o zi plictisitoare în Parlament



Tot Tăriceanu se plângea, într-o altă ședință, de deciziile CCR: „Deci, din acest moment, suveranitatea Parlamentului, totală, încetează şi convenim că o împărţim cu Curtea Constituţională.” În mai, senatorii au realizat ridicolul în care se aflau. „Cazul Şova a devenit o obsesie pentru toată lumea şi pentru presă şi pentru opinia publică” (…) Să închidem subiectul Şova pentru că ne facem de râs”, cerea chestorul Nicolae Moga (PSD). Abia în toamnă, după căderea guvernului Ponta, senatorii au aprobat solicitarea DNA, iar Șova a fost dus în fața judecătorilor, cu cerere de arestare.


Politicienii, comici vestiți ai aparatului de fotografiat


Nu se pot opri din lucru

În noiembrie, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților a avut loc o discuție cu noul ministru pentru Relația cu Parlamentul, în care deputații au cerut să li se dea de lucru. „Nu aveţi nicio şansă ca noi să aşteptăm să ne oprim. Dacă noi ne oprim o săptămână, presa ne omoară”, a decretat Zgonea.

Unde-și petrec Sărbătorile

Politicienii chestionați de EVZ preferă să-și facă vacanța de iarnă în România.

● „Plec la Bușteni cu familia”, a declarat Eugen Tomac, președintele executiv al MP.

● Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, va pleca în Maramureș, de Crăciun, și va rămâne în București, de Anul Nou.

● Fostul președinte al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, va fi alături de familie în București.

● Co-președintele PNL Vasile Blaga va merge, ca în fiecare an, la casa părinților săi, la Petrileni, în Bihor.

● Fostul președinte Traian Băsescu va petrece și Crăciunul și Anul Nou acasă, alături de familie, cele două fete, Elena și Ioana, și familiile lor, în total zece adulți și trei copii.

● Președintele Klaus Iohannis pleacă în vacanță în Florida.


Politicienii, comici vestiți ai aparatului de fotografiat



Tag-uri: camera deputatilor, senat, biroul permanent, Bogdan Ciucă, dosarul gala bute, elena udrea, dna, dan sova, Călin Popescu Tăriceanu, CCR, Nicolae Moga, psd, pnl, mp, Eugen Tomac, Valeriu Zgonea, Roberta Anastase
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce spun parlamentarii când nu-i aude nimeni | Politica în vacanță.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii