PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Timp liber

Ce trebuie să faci ca să îţi stea blugii bine pe posterior

Autor: | | 0 Comentarii | 1271 Vizualizari
Cu cât buzunarel de la spate sunt mai depărtate, cu atât şoldurile vor părea mai late
Una dintre regulile esenţiale, potrivit specialiştllor în domeniul vestimentar, spune că buzunarele unei perechi de blugi, trebuie să fie plasate pe centrul feselor, astfel încât posteriorul să pară că are o formă ideală.

Astfel, buzunarele blugilor au un rol important în definirea posteriorului!

Astfel, aflăm că una dintre regulile esenţiale spune că buzunarele unei perechi de blugi, trebuie să fie plasate pe centrul feselor, astfel încât posteriorul să pară că are o formă ideală.

Cu cât buzunarel de la spate sunt mai depărtate, cu atât şoldurile vor părea mai late, iar dacă sunt prea apropiate, posteriorul va părea mai mic. Specialiştii recomandă să stăm departe de blugii cu buzunare plasate prea sus, care creează iluzia unui şezut plat şi mult mai mare faţă de cum este de fapt.
Spre exemplu, dacă eşti mică de înălţime, sau ai o silueta mai plinuţă, ar trebui să eviţi blugii cu buzunare joase, care vor scurta vizibil picioarele. Iar, spre  exemplu, dacă te bucuri de o silueta atletică şi de picioare lungi, interminabile,  pantalonii de acest tip sunt ideali, fiindcă avantajează forma posteriorului.
Nu în ultimul rând, blugii cu buzunare depărtate, sau laterale, creează iluzia unor forme bine definite.


Tag-uri: posterior, blugi, specialisti, recomadari, reguli
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce trebuie să faci ca să îţi stea blugii bine pe posterior.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi