Ce va cere România de la Comisia Europeană pentru tinerii fermierii

Ce va cere România de la Comisia Europeană pentru tinerii fermierii

Conform noii Politici Agricole Comune (PAC) aferente perioadei 2015-2020, statele membre au obligaţia să notifice Comisiei Europene, până la 1 august 2014, opţiunile lor legate de aplicarea plăţilor directe.

În urma unor discuții care au avut loc astăzi între reprezentanții fermierilor și cei ai Ministerului Agriculturii (MADR) și Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), s-a stabilit ca România să solicite Comisiei Europene ca, pentru a putea beneficia de „Plata pentru tineri fermieri”, aceștia să aibă cel mult 40 ani în anul depunerii cererii, să se stabilească pentru prima dată într-o exploataţie ca şefi de exploataţie, iar plata să se acordă pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la instalare.

Totodată, plățile către fermieri nu vor fi plafonate în România, autoritățile de la București stabilind, în urma negocierii cu fermierii, acordarea plăţii redistributive în cuantum de peste 5% din plafoanele naţionale anuale FEGA.

Ne puteți urmări și pe Google News