Ce vrea să facă Ion Țiriac cu averea după ce va muri

Ce vrea să facă Ion Țiriac cu averea după ce va muri

Fostul tenismen Ion Țiriac a ajuns la vârsta de 76 de ani, iar prin numeroasele sale afaceri a reușit să strângă o avere de peste 1 miliard de euro.

Afaceristul spune că după ce va muri se gândește să lase toți banii fundațiilor. El spune că lăsând banii unor fundații, cei resopnsabili de conducerea acestor vor putea continua munca de caritate pe care o face fostul sportiv o face acum. ”Lăsând fundațiilor tot, sper ca aceia care rămân să facă exact treaba cum consider eu să o fac. De altfel, încep deja să fac. Pentru că aici nu am absolut niciun sprijin din niciun punct de vedere, mai mult decât atât, prostia românească se manifestă peste tot. Noi avem pentru diferite segmente banii aceștia de la Bruxelles, și pentru învățământ și pentru școli. Imposibil de ajuns la ei, imposibil de făcut”, a declarat Ion Țiriac într-un interviu pentru Capital.ro.