Ceauşescu a avut un plan mai ambiţios decât tot ceea ce s-a construit în comunism.

Conform bunaziuafagaras.info, planul măreţ al lui Ceauşescu urmărea aducerea apei curate din Munţii Făgăraşului înspre sudul ţării, direct la Bucureşti. S-a lucrat 23 de ani pentru acest obiectiv măreţ în Epoca de Aur. Aproape 800 de oameni au săpat 12 kilometri de tunele subterane pe versanţii Făgăraşului la peste 1.000 de metri altitudine. Revoluţia a curmat intenţiile dictatorului, iar în cele din urmă autorităţile au astupat cu beton gurile de acces care se pot vedea la Sebeş şi la Berivoi.

Traseul apei din Munţii Făgăraş

Apa colectată din Munţii Făgăraş trebuia să străbată galeriile din munte pentru a se vărsa apoi în lacul Pecineagu. Colectarea apelor de izvor ar fi trebuit să se facă până la Ucea, dar în anul 2000 s-au abondonat toate lucrările. După 23 de ani de spart piatră în munţi, aceste galerii din inima Făgăraşului nu aduc niciun beneficiu. Pe lângă povestea clasică legată de apă, se pare că săpăturile aveau şi o latură ascunsă: căutarea uraniului.

Lucrările au început în 1977

„Lucrările propriu-zise au început un an mai târziu, în ’78. S-a lucrat intens până în ’92. Au fost oprite o vreme, iar din ’93 au început iar şi au continuat cu întreruperi până prin anul 2000. Tunelul începe de la râul Berivoi de la cota 1200 metri şi merge spre Sebeş, unde coboară la 1150 metri. De acolo continuă până la capătul drumului forestier şi se opreşte. La câţiva metri distanţă porneşte altul care duce până la pârâul Neamţului tot în zona Sebeş. De la pârâul Neamţului porneşte o galerie care trebuia să ajungă la lacul Pecineagu. Ar mai fi fost cam 800 de metri de săpat şi galeria ar fi străpuns lacul. În total sunt cam 12,5 kilometri săpaţi prin munţi”, a declarat ing. Gheorghe Comşit de la Ocolul Silvic „Pădurile Făgăraşului”.

„Tunelurile au un diametru de 3 metri şi sunt prevăzute cu şine de cale ferată. Se dinamita stânca din munţi, iar în tunel exista o locomotivă dotată cu un fel de cupă de excavator, care încărca pământul şi piatra în vagoneţi. Pământul era depozitat afară pe anumite suprafeţe, pe care noi, cei de la ocol, le împăduream cu molid. După extragerea liniilor de cale ferată, urma să se facă o rigolă betonată prin tunel prin care să circule apa”, a mai explicat Gheroghe Comşiţ.

Îngroparea trecutului şi a viitorului. Uraniu în zonă?

 „Se dărâmau intrările, iar constructorul – Hidroconstrucţia – a decis să le injecteze cu ciment, pentru a nu fie periculoase pentru curioşii care intrau acolo. Eu am fost înăuntru pe vremuri, când nu erau astupate gurile, şi am mers o bucată bună prin tunel”, mărturiseşte Nicolae Milea, fost viceprimar în zonă.

Emil Stroie, administratorul fondurilor de vânătoare Sebeş şi Dejani-Urlea, crede că un motiv ascuns al săpăturilor ar fi fost prospecţiunile în zonă în căutarea uraniului.

Fostul şef de şantier, inginerul Stoenescu, a declarat că numai în planurile iniţiale ale dictatorului, apa ar fi trebuit să alimenteze Capitala. „Se dorea o supra-alimentare a lacului de acumulare, în caz că Dâmboviţa n-ar fi avut apă suficientă pentru irigarea zonei de sud. Apoi s-a făcut amenajarea Dâmboviţei şi n-au mai fost probleme cu alimentarea Bucureştiului. Dar galeriile urmau să fie folosite în continuare, însă numai pentru alimentarea lacului”, a povestit fostul şef de şantier.

În prezent, nu se cunosc planurile pe care autorităţile le au în legătură cu galeriile închise din munţi. 

Unele dintre cele mai rare poze cu familia Ceauşescu