Cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum un secol, vor fi CANONIZAȚI de Biserica Armeniei

Cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum un secol, vor fi CANONIZAȚI de Biserica Armeniei

Biserica Apostolică Armeană îi va canoniza, joi, pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum 100 de ani din timpul Imperiului Otoman.

Decizia a fost luată încă din 2013, însă trecerea în rândul sfinților a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilită pentru anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la masacrele comise împotriva armenilor, potrivit Agerpres.

Slujba va fi ținută în prezența a peste 80 de reprezentanți ai tututror bisericilor surori, la a Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, potrivit președintelui comisiei pentru organizarea ceremoniei de canonizare, arhiepiscopul Natan Ohanisian, citat de RIA Novosti.   La 24 aprilie 1915, au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populația armeană la acea perioadă, fiind închiși în închisorile Imperiului Otoman. Tot atunci au murit și cei mai buni reprezentanți ai intelectualității armene — scriitori, profesori, medici, preoți.

De atunci, armenii se luptă pentru recunoașterea genocidului comis împotriva armenilor între 1915 și 1917. Până acum a fost recunoscut oficial de 22 de țări și mai multe organizații internaționale, precum și de Parlamentul European.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turcia însă, nu consideră evenimentele ca fiind un genocid, fiind vorba despre represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu "dușmanul rus" în primul război mondial. În plus, Ankara susține că 1,5 milioane este exagerată, numărul victimelor reducându-se la câteva sute de mii.

În Armenia, se vor organiza joi mai multe ceremonii pentru comemorarea celui mai negru episod din istoria ei, la care vor participa mai mulți șefi de stat.