Cel mai productiv autor de pe Wikipedia. Publică 10.000 de articole pe zi. Cum reuşeşte această performanţă

Cel mai productiv autor de pe Wikipedia. Publică 10.000 de articole pe zi. Cum reuşeşte această performanţă

Un suedez este cel mai productiv autor care publică pe enciclopedia electronică Wikipedia. Acesta a publicat până în prezent 2,7 milioane de articole.

În vârstă de 53 de ani, Sverker Johansson a publicat aproape 10% din întregul conţinut care există pe Wikipedia. Suedezul este specialist în lingvistică, inginerie civilă, economie şi fizica particulelor, iar cele mai mari contribuţii ale sale sunt cele despre animale foarte rare şi oraşe din Filipinie, scrie Gizmodo.

O treime din articolele publicate de Johansson sunt în limba sa maternă, iar restul sunt în filipineză, limba pe care o vorbeşte soţia sa.

Johansson a reuşit să ajungă la acest număr record de artocle publicate cu ajutorul unui program, denumit Ljsbot, menit să caute informaţii în toate bazele de date şi resursele digitale din lume şi să le „împacheteze” sub forma unui articol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sistemul său este însă criticat de unii oameni, care consideră că înlătură creativitatea unei persoane care publică un articol pe Wikipedia.