Cele mai puternice orchestre de tineret, la „Enescu și muzica lumii”

Cele mai puternice orchestre de tineret, la „Enescu și muzica lumii”

Cu peste 20 de concerte în program și mai mult de 500 de muzicieni invitați, Festivalul internațional de muzică clasică are deja un afi ș impresionant.

S-a dat startul ediției aniversare a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, cel mai important festival muzical estival rezervat muzicii clasice. Până pe 27 august, festivalul va cuprinde concerte la Sinaia, Bușteni, Brașov, Sibiu și București.

20 de concerte în program și mai mult de 500 de muzicieni invitați fac din Festivalul Internațional un eveniment impresionant. „Enescu și muzica lumii” va aduce în fața publicului cele mai puternice orchestre de tineret din România, Franța, Moldova și Spania, alături de care vor evolua soliști de renume internațional.

Seria de concerte „Capodopere ale muzicii de cameră” va reuni pe scenă o pleiadă de instrumentiști români cu importante cariere în străinătate, alături de personalități artistice din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Generația Mileniului III”, linia de concerte care aduce de câțiva ani în prim plan tinere talente muzicale din România, va avea la această ediție o tot mai importantă componentă internațională. Momentele de maximă atracție rămân concertele simfonice, orchestrele naționale de tineret din România, Franța, Moldova și Spania putând fi ascultate atât la București, cât și la Cazinoul din Sinaia, România fiind singura țară reprezentată de trei orchestre: Orchestra Română de Tineret, pregătită și dirijată de Cristian Mandeal, Orchestra Romanian Sinfonietta, pregătită și dirijată de Horia Andreescu, solistă Elisabeth Leonskaja, și Orchestra Junior, condusă de Gabriel Bebeșelea, solistă Maria Marica.

Din program

Joi 7 august. Sinaia – Sala Casino, ora 19.00, Generația mileniului lll Magor Szasz – contrabass

Vineri 8 august. Sinaia – Sala Casino, ora 19.00, Generatia mileniului lll și muzică de cameră Dan Iulian Druțac , Beatrice Gagiu, Gore Dumitrița , Mădălina Ivancia, Irina Barbu, Izabela Ghergu, Mihaela Mitrofan, Marius Malanetchi. La pian: Ioana Mândrescu

Sâmbătă 9 august. Sinaia – Sala Casino, ora 19.00 Orchestra Romanian Sinfonietta Dirijor Horia Andreescu