Editura Evenimentul si Capital

Celibidache, Furtwangler și colegul Ka

Sever Voinescu
Autor: | | 7 Comentarii | 1084 Vizualizari

În zilele Festivalului ”George Enescu”, editura Humanitas a pus în vînzare o carte cu adevărat specială: ”Celibidache și Furtwangler. Marele conflict postbelic de la Filarmonica din Berlin” de Klaus Lang.

 Cum prezența orchestrei Filarmonicii din Berlin la București a fost, pentru publicul larg meloman și jurnaliști, momentul de aur al acestei ediții a Festivalului, căci berlinezii sînt socotiți în mod tradițional drept cea mai bună orchestră a lumii, cartea de la Humanitas este cu adevărat oportună. Mulți melomani care nu știau prea multe despre ansamblul berlinez au aflat, cu ocazia concertului lor de la București, multe despre viața sa internă și istoria sa fabuloasă. Lor, mai ales, această carte le va produce delicii.

Am mai scris în acest colț de pagină despre Wilhelm Furtwangler (1886 - 1954), legendar dirijor german, personalitate muzicală imensă, model ori măcar subiect de admirație aproape religioasă pentru orice dirijor serios al lumii de după el. El este, pentru muzicieni și melomani deopotrivă, un mit.

Furtwangler a fost dirijorul principal al Filarmonicii din Berlin din 1922 pînă în 1945 și apoi, din nou, din 1952 pînă la moartea sa, în 1954. Hiatusul dintre 1945 și 1952 se explică prin faptul că Furtwangler a trecut prin procedura administrativă numită, pe-atunci, ”de denazificare”. Conform Acordului de la Potsdam, aliații au dezvoltat, după moartea lui Hitler, atît în Germania cît și în Austria, un program administrativ oarecum similar unei lustrații. Persoanele care avuseseră puternice relații cu regimul nazist și care puteau simboliza continuitatea cu acesta urmau să fie îndepărtate din orice funcții și activități de impact public. Acestea erau sortite exclusiv muncilor manuale. În 1945, doar în Germania, 3,5 milioane de oameni au intrat în aceste verificări care, în cazuri grave, puteau duce chiar la inculpări penale. Parte a procedurii de denazificare era interdicția persoanei supusă anchetei de a  lucra altceva decît munci manuale pînă la decizia definitivă în cazul său. Wilhelm Furtwangler a intrat în această procedură pentru că relațiile sale cu regimul nazist au fost foarte complicate.

 Pe de o parte, a primit unele funcții și onoruri din partea regimului, cu precizarea că, la venirea la putere a lui Hitler, în 1933, Furtwangler era deja socotit de toată lumea un fel de monument cultural al Germaniei, iar regimul nou instalat care făcea mare caz de naționalismul său avea tot interesul să fie amabil cu el. Pe de altă parte, Furtwangler a detestat regimul, fără doar și poate. A ajutat pe muzicienii evrei prigoniți, a contestat public deciziile culturnicilor regimului (ca în faimosul caz Hindemit), a refuzat să facă salutul nazist, a refuzat să cînte în anumite împrejurări care aveau o puternică încărcătură politică, după ce, e drept, cîntase în altele similare. Dacă la început mai exista o oarecare ambiguitate, începînd cu 1940, Furtwangler a devenit clar antipatic regimului nazist, i s-au retras funcțiile și onorurile atribuite și, s-a dovedit după război, a avut un consistent dosar de urmărie la Gestapo, care a fost de cîteva ori pe punctul de a-l aresta, cel puțin o dată cu intenția de a-l expedia într-un lagăr. În orice caz, pe perioada acestor verificări, Furtwangler nu mai putea conduce Filarmonica din Berlin, chiar dacă o mai putea dirija ocazional, fie la sediu (mai rar), fie în turnee (mai des). În aceste condiții, în 1945, muzicienii Filarmonicii și-au ales un dirjor permanent: Leo Borchard. La doar cîteva săptămîni după această alegere, Borchard a murit stupid, într-un accident, urmare a unei confuzii nefericite petrecute pe străzile Berlinului după căderea serii - Borchard se afla în mașina unui colonel britanic care îl conducea acasă după cină, a întîlnit o patrulă americană care a făcut semn mașinii să oprească pentru verificarea actelor, britanicul a fost sigur că patrula l-a recunoscut și nu a oprit, americanii nu-l recunoscuseră, însă, și au deschis focul. După moartea lui Borchard, cu Furtwangler suspendat și oarecum ”exilat” în Elveția, muzicienii orchestrei au adus la pupitrul lor pe tînărul Sergiu Celibidache.

 Fără vreo experiență dirijorală, înscris la un doctorat la Conservatorul din Berlin, pe care nu-l va termina însă, Celibidache fusese remarcat de unii membrii ai orchestrei în apariții fulgerătoare prin viața muzicală a Berlinului. Imaculat din punct de vedere politic, Celibidache a avut un succes formidabil încă de la primele concerte la pupitrul Filarmonicii. Carismatic, temperamental, excelent muzician, dotat cu auz perfect și cu o îndrăzneală metafizică rar întîlnită la dirijori chiar și azi, Celibidache s-a dovedit a fi exact ceea ce aveau nevoie berlinezii. În plus, Celibidache îl adora pe Furtwangler. Relația dintre cei doi, cu suișuri și coborîșuri în anii de după 1945,  este povestită în această splendidă carte, în care sînt reproduse, în stil jurnalistic, fragmente ample de corespondență, interviuri, mărturii, documente.

Celibidache a avut mereu o anume conștiință a provizoratului în fruntea Filarmonicii din Berlin. Orchestra era, fără doar și poate, a lui Furtwangler, muzicienii erau atașați de el, așa că românul nu și-a propus niciodată să-i ia orchestra, ci doar să-i țină locul, făcînd muzică în tradiția furtwangleriană. În timp, au apărut diferențe care au devenit diferende și chiar ostilități între Celibidache și muzicienii orchestrei. În 1952, cînd procedura de denazificare a lui Furtwangler s-a încheiat, Celibidache a plecat de la conducerea Filarmonicii pentru a ceda maestrului locul ce i se cuvenea. Între 1945 și 1952, Celi dirijase Filarmonica din Berlin în 420 de concerte!

Dar, viața e shakesperiană așa că în orice relație între doi oameni există, obligatoriu, un al treilea. Dacă Celibidache avea un respect total pentru Furtwangler și nici prin cap nu-i trecea să-l submineze, ca o umbră, se insinuează între cei doi dirijori un al treilea, care îi disprețuia pe amîndoi și chiar vroia să-i ia orchestra lui Furtwangler, cu atît mai mult cu cît încă din vremea lui Hitler, se pregătise deja pentru asta: Herbert von Karajan. Sau ”colegul Ka”, așa cum apare în scrisorile lui Furtwangler, care îl detesta la rîndu-i. Vă las să găsiți în carte dinamica relațiilor dintre cei trei și vă garantez că, chiar dacă știți deznodămîntul din istorie (la moartea lui Furtwangler, membrii Filarmonicii l-au ales pe Karajan ca dirijor permanent, ”era Karajan” la Berlin durînd, apoi, 35 de ani), povestea este irezistibilă.

Celibidache a dat ultimul concert cu Filarmonica din Berlin în 1954. Așa a rămas cîteva decenii. Ceea ce nu mai spune cartea, dar știm noi este că, în 1992, la inițiativa președintelui german de atunci, Richard von Weitzecker, Celibidache s-a reîntors, cu adevărat pentru ultima oară, la pupitrul Filamronicii din Berlin, într-un concert în beneficiul copiilor orfani din România. În fața orchestrei, la prima repetiție, bătrînul Celibidache, a privit în jur și a fost cuprins de melancolie: nu mai cunoștea pe nimeni. Nici un muzician dintre cei cu care lucrase pînă în 1954 nu mai cînta în orchestră. Filarmonica din Berlin fusese prima lui orchestră, iar el fusese primul lor dirijor permanent de după război. De ani buni, Celibidache își stabilise regatul muzical la Munchen, iar răceala dintre el și Berlin, transformată în anii Karajan în îngheț, era arhicunoscută în lumea muzicii. Acum, în 1992, după atîta înstrăinare, se aflau, iarăși, față în față, Dirijorul și Orchestra. Două forțe muzicale colosale! 

  Miracolul marilor orchestre, anume faptul că spiritul materializat în sunet se păstrează în orchestră chiar dacă membrii ei se schimbă, s-a produs și cu acea ocazie. Cu Filarmonica din Berlin al cărei sunet îl cunoștea atît de bine, dar alcătuită din muzicieni pe care nu-i cunoștea deloc, Celibidache a cîntat divin simfonia a șaptea de Bruckner. Ca pe vremuri. Sau încă și mai și... Istoria este, uneori, fascinantă.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro