PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Cercetătorii britanici: Donald Trump şi Hillary Clinton prezintă o gravă tulburare de personalitate. Ambii sunt psihopaţi. Republicanul, mai psihopat decât Hitler, iar democrata, un fel de Nero modern

Autor: | | 24 Comentarii | 1719 Vizualizari
Trump şi Clinton, doi psihopaţi, din punctul de vedere al cercetătorilor britanici
Cercetătorii britanici şi-au îndreptat recent atenţia către bătălia aprigă pentru Casa Albă dintre cei doi principali contracandidaţi, democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump, discursurile acestora, dar şi cuvintele grele pe care şi le aruncă, public, fără nicio jenă, ori de câte ori au ocazia. Ambii suferă de psihopatie, au concluzionat cercetătorii după realizarea unor teste pentru determinarea profilului psihologic.

Dar în vreme ce la Hillary Clinton au identificat o doză uriaşă de egocentrism machiavelic, care o plasează cumva între Napoleon şi Împăratul roman Nero, în ce-l priveşte pe Trump, acesta ar avea tendinţe psihopatice mai ridicate decât ale lui Hitler, dar totuşi sub cele ale lui Saddam Hussein. Asta nu înseamnă însă că cei doi nu pot fi lideri excepţionali, explică autorii ineditului studiu.

Dr Kevin Dutton de la Universitatea Oxford spune că a reuşit să identifice trăsăturile psihopatice şi nivelul de psihopatie ale celor doi candidaţi, dar şi pentru alte figuri istorice marcante folosind un instrument psihometric standard - Psychopathic Personality Inventory – Revised (PPI-R)

Dr Dutton mai spune că fiecare dintre subiecţii studiului său prezintă toate cele opt trăsături de bază ale psihopatului. Primele trei – influenţa socială, curajul şi imunitatea la stres – sunt caracteristici pe baza cărora liderii ajung să aibă succes, în vreme ce următoarele patru trăsături – egocentrism machiavleic, nonconformism rebel, tendinţa de a-i învinovăţi pe ceilalţi şi indiferenţa – pot fi distructive. Cea de-al optulea simptom important al celor care suferă de psihopatie ar fi “sângele rece” care însă îi şi ajută extraordinar în luarea unor decizii dificile cum ar fi implicarea într-un război.


Printre cei care au obţinut un scor mare se numără figuri istorice marcante cum ar fi Winston Churchill, Napoleon Bonaparte, Împăratul Nero, Hitler, brutalul lider ugandez Idi Amin sau Saddam Hussein.

Trump a obţinut un scor mult peste al lui Clinton însă aceasta din urmă a câştigat detaşat în ce priveşte egocentrismul machiavelic, care se exprimă prin lipsă de empatie şi detaşarea de ceilalţi pentru atingerea propriilor interese.
 


Tag-uri: Hillary Clinton, Saddam Hussein, psihopatie, psihopati, cursa Casa Alba, Donald Trump, Hillary Clinton Donald Trump
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cercetătorii britanici: Donald Trump şi Hillary Clinton prezintă o gravă tulburare de personalitate. Ambii sunt psihopaţi. Republicanul, mai psihopat decât Hitler, iar democrata, un fel de Nero modern .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii