CEREMONIE la MApN, cu ocazia aniversării Zilei NATO în România

CEREMONIE la MApN, cu ocazia aniversării Zilei NATO în România

Sediul Ministerului Apărării Naţionale va fi deschis publicului duminică, între orele 8-30 şi 13.00, cu prilejul aniversării Zilei NATO în România.

Începând cu ora 9,00, publicul va putea asista la ceremonia militară dedicată aderării României la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit unui comunicat de presă al MApN.

În cadrul Zilei Porţilor Deschise, va fi prezentat un exerciţiu de mânuire a armamentului executat de militarii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi vor fi deschise expoziţii tematice. 

Totodată, vor fi organizate standuri de prezentare ale Clubului sportiv al Armatei 'Steaua', Editurii Militare, dar şi standuri de inventică şi tehnologii militare. În aula Ministerului Apărării Naţionale vor putea fi vizionate filme cu tematică militară. 

Ne puteți urmări și pe Google News

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. 

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO. 

Ziua NATO în România, care este o sărbătoare publică dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic, se marchează în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie.