Drag de scris, nostalgie, civism, vanitate? Poate nimic din toate astea, poate toate la un loc, poate doar o vorbă potrivită spusă de Dan Andronic într-o clipă potrivită și iată cum revin acolo de unde am plecat acum 18 ani.
Mi-ar plăcea să n-o dau în patetism, nu-s sigur că voi și reuși. De mulți ani, de vreo 24, la scurtă vreme după ce am intrat în presă, am început să cred în niște chestii - era mai ușor pe atunci să-ți creezi un sistem de valori, pentru că erau mult mai puține nuanțe între alb și negru și mai puțină sminteală. Amintesc câteva, pe cele mai importante, de care mă voi ține și aici, la Evenimentul Zilei, la fel ca în toate redacțiile prin care am trecut.
Prima: Jurnalistul trebuie să fie un adversar neîmpăcat al oricărei Puteri. Să muște din ea cu colții, să apuce cu ghearele și să sfâșie cu neîmpăcare. Prin definiție, Puterea este antagonică Cetățeanului, este interesată de el doar cât îi ia votul și, după, preocupată doar cum să-l mintă mai bine, ca să-l fure cât mai cu spor.
Astfel, alături de medic, menit să oblojească trupul bolnavului, de preot, hărăzit să aline sufletul credinciosului, de învățător, pregătit să mobileze mintea elevului, Jurnalistul are unica și nobila datorie de a-l apăra pe Cetățean de Putere, de a-i veghea acestuia drepturile și libertățile, demnitatea. Alături de Cetățeanul aflat dezarmat, stingher și timorat până la resemnare, în fața Puterii înarmate până în dinți, nu stă decât Jurnalistul. Când acesta trece lângă Putere, cetățeanul părăsit se transformă în victimă.
Ne puteți urmări și pe Google News
A doua este simplă: în cel căzut nu se dă! Aici nu prea este nimic de explicat. Cine nu înțelege să se uite la un film cu istorii de acum câteva sute de ani, în care să apară și o scenă cu o execuție publică. Una cu ovații, urale și icnete orgasmice slobozite de gloate, atunci când trapa spânzurătorii se deschide sau când securea călăului retează. Gazetar întreg, te lupți cu ce arme ai tu, cât de amărâte ar fi ele, și doar cu ăla puternic, cu ăla care se crede etern, cu ăla care se crede hărăzit să stăpânească și să fie slugărit, el în aroganță, restul în umilință. A treia și ultima: oamenii inteligenți, culți și cu repere morale, nu se implică decât rareori în politică. Cei mai mulți dintre ei au meserii și preocupări care îi pasionează, de care sunt absorbiți, de care sunt împliniți, pe care nu le lasă. Nu au nimic de demonstrat decât în zona lor de strictă proximitate sau decât lor înșiși. Nu sunt mânați de complexe și de spirit gregar, s-au dezvoltat grație calităților native și a celor dobândite pe coordonate individuale, nu de oi în turmă.
D,aia cred eu că oamenii de calitate își văd de treaba lor și bine fac, pentru că, de fapt, ei duc societatea mai departe. Drept care, rareori este greșit a-l privi pe politician a fi altceva decât este: un rău necesar și atât, nimic mai mult. Excepțiile sunt atât de rare, încât riscul de a greși, când nu dai doi bani pe ceea ce spune el, este minim.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
