Chiliman s-a autosuspendat din toate funcțiile

Chiliman s-a autosuspendat din toate funcțiile

Andrei Chiliman s-a autosuspendat ieri din funcțiile deținute în PNL: prim-vicepreședinte la nivel național și copreședinte al filialei PNL Sector 1.

 „Decizia mea este dictată de dorința ca implicarea mea într-un dosar penal să nu afecteze imaginea Partidului Național Liberal, dar și de convingerea că decența și bunul-simț trebuie să guverneze viața publică și comportamentul politicienilor. Am încredere în Justiţie, am convingerea că voi beneficia de un proces echitabil și îmi voi susține dreptatea în fața procurorilor și a judecătorilor. Dreptatea se dezbate în fața magistraților, și nu pe ecranul televizorului”, a scris Chiliman pe Facebook.

Chiliman este suspendat şi din funcţia de primar al Sectorului 1 al Capitalei, fiind cercetat sub control judiciar pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News