Chirica: Să ne detașăm de practicile pe care le făcea PCR când decapita un tovarăș

Chirica: Să ne detașăm de practicile pe care le făcea PCR când decapita un tovarăș

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre faptul că PSD trebuie să se detașeze de practicile comuniste.

„Eu nu am ştiut că într-un partid trebuie să stai ghemotoc, cu capul în jos şi să accepţi doar cuvântul unuia care până la urmă se contrazice şi consideră că cei care au spus adevărul sunt eretici. Nu sunt eretic în partid, nu doresc să promovez altceva decât ceea ce trebuie să promoveze PSD astăzi”, a afirmat Chirica într-o conferinţă de presă la Iaşi, citat de News.ro.

El a susţinut că PSD trebuie să demonstreze că nu mai are nicio legătură cu Partidul Comunist Român.

„Am bătut cu pumnul în masă din 89 şi până în prezent că nu avem nicio legătură cu Partidul Comunist Român. Trebuie să şi demonstrăm lucrul ăsta şi asta se şi face prin a te detaşa, despărţi definitiv de orice practică care aminteşte de acele supliciuri pe care le făcea PCR când trebuia să decapiteze un tovarăş. Cine mai crede că poate rămâne acolo nu este aici, este în altă parte, este într-un trecut care nu mai are nimic de-a face cu România de astăzi”, a precizat edilul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mihai Chirica a mai spus că deciziile care s-au luat în cadrul Comitetului Executiv erau publice cu o oră jumătate înainte de finalul şedinţei.

„Îi mulţumesc foarte mult şi domnului preşedinte Dragnea, inclusiv domnului Neacşu, pentru atenţia pe care a acordat-o, este extraordinar să văd acest lucru. Le mulţumesc şi celorlalţi colegi care îmi arătau cum pe un flux de ştiri rezultatul dezbaterii din Comitetul Executiv era deja publicat cu o oră jumate înainte de a se termina şedinţa. Am spus, într-adevăr, asistăm la o democraţie perfectă. A venit iar Putin, diferenţa de fus orar se pare că funcţionează, este lângă noi Mafalda, rezultatul acestei întâlniri se cunoaşte chiar dacă omul nu a fost ucis, dar a fost declarat mort cu o oră jumate înainte”, a subliniat primarul din Iaşi.

El a precizat că, în urma şedinţei CExN, a ieşit „întărit, un pic mai scorţos şi cu pielea mai oţelită”.

„Am ieşit întărit, sunt un pic mai scorţos, am pielea un pic mai oţelită, mai dură, dar nu mai îngroşată, şi mai decis să slujesc social-democraţia într-o manieră care este cât se poate de conformă cu ceea ce ne prezintă şcoala social-democrată din Germania, Suedia, Elveţia şi din alte state europene. Le mulţumesc colegilor mei care m-au ridicat în slăvi, m-am simţit exact ca în arenele romane. Le mulumesc şi celorlalţi colegi care şi-au păstrat cumpătul şi care au discutat despre normalitatea zilelor de astăzi, «domnul Chirica o fi greşit, dar poate nu aşa de mult, o fi vorbit, dar poate nu atât de rău, o fi spus, dar poate nu a vrut să lovească pe nimeni»”, a declarat primarul.

Chestionat pe cine ar vota la şefia PSD, el a spus că este „prematur” să se discute despre un nou lider al social-democraţilor.

„E prematur să discutăm despre şefia PSD. PSD are preşedinte, preşedinte care nu a fost adus în situaţia schimbării prin vreo declaraţie a mea. Am avut o singură propunere preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, o propunere pe care o fac de fiecare dată: un preşedinte puternic se înconjoară de oameni care pot să îi transmită adevărul ca acel preşedinte puternic să poată lua decizia corectă şi care să îl facă şi mai puternic”, a conchis Mihai Chirica.

Mihai Chirica a anunţat, miercuri, după şedinţa CExN al PSD, că rămâne membru al partidului, dar nu va mai avea funcţii politice, urmare a unui vot dat de Comitetul Executiv în acest sens. Chirica era vicepreşedinte la nivel naţional al PSD şi preşedintele Organizaţiei judeţene Iaşi.