Chirurgia estetică nu e o „croială” matematic perfectă! | LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI MEDIC

Chirurgia estetică nu e o „croială” matematic perfectă! | LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI MEDIC

De ce este nevoie de chirurgia estetică? Pentru ce ar merita să facem o investiție într-o intervenție estetică? Poate o astfel de procedură să garanteze echilibrul psihic, liniștea sufl etească sau încrederea în sine? Poate să atingă perfecțiunea? Poate repara complexele oamenilor?

Iată o parte din întrebarile care se pot naște din dorința oamenilor de a-și îmbunătăți înfățișarea! La aceste întrebări, noi, chirurgii esteticieni, avem cel puțin la fel de multe răspunsuri.

Frumusețea fizică este percepută diferit de fiecare dintre noi. În meseria mea, lucrez cu percepția frumosului, cu vulnerabilitățile și sentimentele de regăsire. Foarte multe persoane apelează la intervenții estetice, cele mai multe fiind justificate. Nu de puține ori am întâlnit și cazuri în care solicitarile depașeau nu numai sfera esteticului, ci și așteptările pacienților.

Intervențiile estetice trebuie să aibă un motiv, o cauză reală pentru care sunt solicitate. Pentru care chirurgul estician pune indicația terapeutică. Imperfecțunile care stau la baza solicitărilor trebuie să fie adevărate și nu construite de imaginație. Există situații în care pacientul solicită intervenția (fie ea doar o injectare cu acid hialuronic sau o intervenție chirugicală laborioasă), exagerând deficitul de imagine. Dacă defectul este imaginar, atunci intervenția nu va elimina niciodată acel „complex”, pentru că…nu a existat niciun substrat anatomic sau funcțional pe care să se poată lucra. Pacientul va fi în continuare nemulțumit, tentând intervenții repetate, care nu îi vor aduce satisfacție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu trebuie să se tindă să se atingă perfecțiunea, pentru că nu acesta este scopul intervențiilor estetice, ci acela de remodelare armonioasă a anumitor defecte fizice reale, care pot produce un complex psihologic. Rezultatele bune în chirurgia estetică se obțin atunci când există o nemulțumire bazată pe un defect fizic evident, iar pacientul este într-o stare emoțională stabilă, echilibrată. Doar în acest caz decizia este justă și poate duce la eliberarea de complexul psihologic.

Unde este limita? Unde ne oprim cu intervențiile chirurgicale estetice? Acolo unde se depășeste armonia și bunul gust! Este frumos tot ceea ce este armonios! Dincolo de aceste bariere, pot să spun deschis pacienților că… nu sunt medicul potrivit pentru ei. Sunt cazuri în care o operație este contraindicată fie din cauza unei așteptări nerealiste din partea pacientului, fie din cauza unei preocupări excesive a acestuia pentru perfecționarea aspectului, fapt care poate duce la rezultate lipsite de armonie. Acestea se pot întoarce nu doar împotriva pacientului, ci și împotriva noastră, a medicilor.

Să nu uitam că frumusețea fizică naturală, sau cea îmbunătățită sau corectată prin intervenții chirurgicale are un efect important în viața fiecarei persoane: încrederea în sine și relațiile sociale și familiale pot fi influențate de frumosul din jur, de respectul pe care îl acordăm propriei persoane, care este de fapt și respect pentru ceilalți

Chirurgia estetică are limite și riscuri, ca orice fel de intervenție! Și le va avea în continuare! În viața noastră reală, dacă nu acceptăm riscurile, nu putem face niciun pas înainte. Așa se întâmplă și în cazul intervențiilor estetice.

Chirurgia estetică nu este o „croială” matematic perfectă. Pacientul trebuie să știe acest lucru de la chirurgul estetician. Nu putem garanta unui pacient obținerea unui rezultat imaginat de către el sau simulat prin tehnici fotografice. Nu vindem iluzii, nu suntem roboți și nici magicieni, ci încercăm cu toată dăruirea și știința noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a îmbunătăți calități care dintr-un motiv sau altul au…dispărut. Și pe care nu le putem schimba nici cu creme, nici cu machiaj și nici cu haine frumos croite.

Oamenii au nevoie de schimbare și de îmbunătățire a stilului de viață. Depinde însă și de ei cum își armonizează dorințele.