Odinioară înfloritoare, zona cuprinsă între Piaţa Matache şi Gara de Nord e lăsată azi pradă autodistrugerii, în ideea că va fi transformată, cândva, într-o arteră mai largă.

Deşi arată ca un cimitir al clădirilor moştenite din trecut, Calea Griviţei adăposteşte 55 de monumente istorice. Cel puţin atâtea sunt trecute în evidenţa Primăriei Municipiului Bucureşti. Dintre ele, aproape jumătate au fost revendicate, dar situaţia lor trenează prin judecătorii. Cele mai multe dintre clădirile ridicate de negustori acum mai bine de un secol, în vecinătatea pieţei lui Matache Măcelaru, au devenit un pericol, oricând riscând să se prăbuşească peste trecători. Regimul juridic încâlcit în care se află unele dintre ele, precum şi viitorul incert al zonei îi ţine pe investitori în stand-by.

Municipalitatea tot promite, de ani buni, o lărgire a străzilor Griviţa, Buzeşti şi Berzei, în ideea de a reface puntea de legătură între nordul şi sud-vestul Capitalei, până la Calea 13 Septembrie. Nimic n-a fost trecut, însă, nici măcar pe hârtie, deocamdată.   Cinematograful Feroviar, o ruină sinistră

Pe trotuarul de lângă scheletul Cinematografului Feroviar trecătorii grăbesc pasul. Nu vor să se trezească cu vreun zid peste ei şi oricum nu îşi pot ţine prea mult respiraţia din cauza mirosurilor grele.

„E aşa de când îl ştiu. Probabil sunt interese imobiliare în zonă, dar nu e normal să stăm cu mizeria asta. Ori îl repară, ori îl demolează, dar să nu îl mai ţină aşa, să ne cadă în cap, că oricum pică la cutremur ce a mai rămas din el“, spune Irina Tănase, nevoită să treacă pe aici de fiecare dată când merge spre Piaţa Matache.   În spatele faţadei care păstrează urme vagi ale frumuseţii arhitectonice de odinioară, cinematograful se surpă lent. Betoanele scărilor atârnă de pereţi, după ce stâlpii de rezistenţă au dispărut. Distrusă într-un incendiu după Revoluţie, clădirea a fost lăsată în paragină.

„Dacă daţi o bere vă zic al cui e locul ăla“, negociază un paznic, scoţând capul de după un gard metalic şi indicând ruinele. Atenţionat că ghereta sa se află pe terenul vecin, omul zâmbeşte complice, lăsând să i se vadă unicul dinte. „Eu păzesc aici, dar ştiu tot ce mişcă, proprietarii ăia sunt nişte bandiţi.“ Şi continuă în şoaptă: „Ăsta de aici e locul lui Băsescu“. Balcoanele stau să cadă în capul trecătorilor

La nr. 131, o clădire veche, monument istoric, adăposteşte la parter o florărie şi un atelier de reparat frigidere. La o simplă privire se constată că etajul construcţiei este într-o stare avansată de degradare, în special balconul pe sub care trecătorii circulă liniştiţi. Dacă ar ridica privirile, aceştia ar observa golurile din care au picat bucăţi de ciment şi chiar o ferigă ce atârnă din placa de susţinere a balconului, în care şi-a înfipt rădăcinile.   Mai departe, spre Gara de Nord, dai de fostul Hotel Griviţa, părăsit şi umilit de faţada de sticlă a Hotelui Ibis, de peste drum. Trei variante ale aceluiaşi afiş anunţă trecătorii, în trei limbi, un fapt evident - hotelul este închis. Un balcon metalic, mâncat de rugină, abia îşi mai ţine echilibrul, suspendat deasupra trotuarului, ţintuit într-o bucată de zid crăpată la îmbinări şi parţial căzută.

„Fraţii Micula de la Oradea au cumpărat-o de la guvern, dar au apărut foştii proprietari să o revendice şi sunt în proces - acum o lună s-a schimbat legislaţia şi retrocedă rile s-au oprit, cu toate că legea se referă la case, nu la hoteluri“, spune paznicul. Dacia, adăpost pentru aurolaci şi beţivi

Pe colţ cu Strada Atelierului se găseşte Cinematograful Dacia, fost „Alexandru Popov“, fost Marconi - sau ce a mai rămas din el.

Clădirea - monument istoric - îşi plânge ruina cu fâşii de tencuială desprinse de pe întreaga faţadă. Pe plăcuţa mâncată de rugină abia se mai poate citi numărul 137. Geamurile au plesnit în tocăria de lemn putred şi, din loc în loc, peretele de cărămidă se iveşte ca o rană de sub cimentul căzut.   Odată, locuitorii din cartier veneau aici la matinee şi din sală răsunau hohotele stârnite de Stan şi Bran. Astăzi, interiorul e populat de munţi de gunoaie ce demonstrează că locul a fost folosit ca adăpost pentru beţii nocturne.

„Dacă nu oferi respect, nu poţi pretinde respect“, a scris un poet urban pe zidul clădirii, printre mâzgălelile cu simboluri anarhiste. Clişeul păstrează un sâmbure de adevăr emblematic pentru felul în care arată astăzi multe locuri din Capitală. Situaţia se extinde şi pe străzile din împrejurimi. Pe Buzeşti, anticariatele au fost înlocuite treptat de shaormării şi spălătorii auto, iar în curtea în care au locuit Mihai Eminescu şi Veronica Micle funcţionează acum o frizerie.

PROIECT Axa Uranus- Berzei-Buzeşti Dacă pentru Centrul Istoric al Capitalei municipalitatea a cheltuit peste 40 de milioane de euro în ultimii zece ani şi tot nu se vede mare lucru, pentru Calea Griviţei-Buzeşti nu s-a concretizat niciun proiect. La Primăria Capitalei s-a discutat, însă, în urmă cu câţiva ani, posibilitatea refacerii vechii artere Uranus-Berzei-Buzeşti, care făcea legătura între sudul şi nordul oraşului, prin vest. Artera e întreruptă de curtea Palatului Parlamentului, iar pentru refacerea ei autorităţile propuneau mai multe soluţii. Una ar fi lărgirea actualelor străzi Buzeşti şi Berzei, prin exproprieri laterale. Altă propunere, discutată chiar luna trecută la comisia tehnică din Primăria Capitalei, vizează construcţia supraterană a unei bretele rutiere care să traverseze curtea parlamentului şi să lege Strada Berzei, după ce trece de Dâmboviţa şi Parcul Izvor, cu Calea 13 Septembrie. Discuţiile sunt, însă, departe de concretizare; prin urmare clădirile de pe Griviţa sau Buzeşti se pot eroda liniştite, până când va catadicsi primăria să le refacă sau să le exproprieze pentru utilitate publică.

INCERT. Nimeni nu poate spune azi ce soartă va avea Cinematograful Dacia BATJOCURĂ. Clădirea de pe Calea Griviţei numărul 131 e monument istoric Foto: Răzvan Vălcăneanţu