Editura Evenimentul si Capital

Cinci persoane REȚINUTE în dosarul EVAZIUNII fiscale cu produse petroliere

Autor: | | 0 Comentarii | 292 Vizualizari

Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor ce au avut loc, miercuri, la 14 adrese din Timișoara și Sibiu în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu peste 34 de milioane de lei în care sunt implicați și protejații lui Blejnar.

În dosar au fost audiate 18 persoane, iar pe numele a cinci dintre acestea au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. „Audierile s-au terminat azi-noapte (n.r. – în noaptea de miercuri spre joi) târziu, iar în urma acestora cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în timp ce alte două sunt cercetate sub control judiciar”, a declarat Mircea Andreş. Printre cei reținuți se numără și Adrian Nicoară, fostul cumnat al Dumitru Domnariu, care este şi partenerul său de afaceri.  De asemenea, a fost reținut şi omul de afaceri Pavel Ghişe care deţine mai multe hoteluri şi benzinării în Sibiu. Fostul consilier județean al PDL Sibiu, Domnariu, nu a fost reținut. Miercuri dimineața procurorii DIICOT Timișoara împreună cu poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au realizat o serie de percheziții le 14 adrese din Timișoara și Sibiu într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere ascunde adevărata provenienţă. Potrivit DIICOT Timiloara, prejudiciul în acest caz a fost estimat la 34.044.503 de lei.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro