Cine ar fi crezut? Un CELEBRU DRESOR DE CÂINI este ANCHETAT din cauza unor presupuse acte de CRUZIME FAŢĂ DE ANIMALE

Cine ar fi crezut? Un CELEBRU DRESOR DE CÂINI este ANCHETAT din cauza unor presupuse acte de CRUZIME FAŢĂ DE ANIMALE

Numele celebrului dresor de câini Cesar Millan este implicat într-o anchetă pe care autorităţile americane au deschis-o după ce acesta s-a ocupat de consilierea unui câine.

Astfel, conform Agerpres, a fost demarată o anchetă în legătură cu realizatorii emisiunii ''Cesar 911'', în care vedetă este dresorul Cesar Millan. “Cesar Millan cooperează cu autoritățile și va face acest lucru și în continuare”, fiind “sigur că ancheta va arăta că nu a avut un comportament necorespunzător”, se arată într-un comunicat de presă al celor de la National Geographic Wild, postul de televiziune care difuzează programul ''Cesar 911''.

Această situaţie a fost generată de o întâmplare de la 26 februarie, când Simon, câinele pe care îl consilia Millan, a atacat un porc, mascota propriilor stăpâni. Simon apare într-o înregistrare când a fugărit unul dintre porci și i-a rupt o bucată din ureche. Nu se cunoaște însă contextul în care a fost făcută înregistrarea.

Ulterior a fost sesizată Agenția de Control a Animalelor din Los Angeles, ai cărei reprezentanţi s-au deplasat recent la canisa Dog Psychology Center din Santa Clarita (statul California), proprietate a celebrului dresor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii National Geographic Wild au explicat că scena amintită în reclamație s-a petrecut în timp de Millan lucra cu buldogul terrier francez.