PSD a decis. CINE va face parte din comisia de anchetare a prezidențialelor din 2009

PSD a decis. CINE va face parte din comisia de anchetare a prezidențialelor din 2009

Deputații PSD au stabilit, luni, care sunt cei cinci reprezentanți pe care îi vor avea în comisia parlamentară care va ancheta alegerile prezidențiale din 2009.

"Grupul parlamentar al deputaţilor PSD a făcut propunerile pentru comisia de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Conform ponderii, sunt cinci propuneri de la Cameră din partea PSD şi două de la Senat. De la Cameră propunerea a fost, în primul rând, disponibilitatea domnului preşedinte Liviu Dragnea de a face parte din comisie, apoi vom propune pe preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, pe preşedintele Comisiei de apărare, Dorel Căprar, pe preşedintele Comisiei SIE, Mihai Weber, şi pe deputatul Liviu Pleşoianu ca şi comunicator al comisiei din partea PSD", a precizat liderul deputaţilor social-democrați, Marcel Ciolacu, citat de Agerpres, după ședința grupului parlamentar al PSD.

Comisia de anchetă va fi constituită la şedinţa plenului comun al Parlamentului de miercuri, când va fi aprobată și componenţa comisiei şi regulamentul de funcţionare.

Tot, luni, liderul USR, Nicușor Dan, a anunțat că din partea partidului îi va propune în comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 pe senatorii George Dircă şi Mihai Goţiu, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, liderul partidului, Nicuşor Dan. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 are ca obiectiv determinarea posibilului grad de implicare a unor instituţii sau persoane în posibila viciere a rezultatului scrutinului, precum şi stabilirea măsurilor care ar urma să fie dispuse inclusiv în vederea sesizării organelor competente pentru verificarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale. Concluziile anchetei vor face obiectul unui raport final care va fi înaintat Birourilor Permanente reunite în termen de 60 de zile de la înfiinţarea comisiei.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a exprimat dorința să fie președintele Comisiei. 

Și Parchetul General a anunţat, luni, că se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidenţiale din 2009.