Sebastian Câmpean este un student român care a emigrat în Canada acum şapte ani. Recent, alături de patru colegi, a fondat asociaţia ToRo, prin intermediul căreia a organizat mai multe evenimente culturale, în marea lor majoritate dedicate publicului român. În cadrul unui interviu realizat pentru Evenimentul Zilei, tânărul de 21 de ani prezintă perspectiva lui legată de imaginea diasporei româneşti din Canada şi experienţa sa ca student emigrant.

Evenimentul Zilei: Când ai emigrat în Canada şi care au fost motivele care au determinat această decizie? Sebastian Câmpean: Am emigrat la vârsta de 13 ani, împreună cu părinţii, la începutul anului 2001. La momentul respectiv motivele erau o altă opţiune de învăţământ, o altă şansă la un loc de muncă şi un alt paşaport în afară de cel românesc. Din fericire, câteva dintre aceste motive determinante la momentul respectiv nu mai reprezintă o problemă acum. Învăţământul merge spre şi mai bine, iar de când cu atât de dezbatuta intrare în UE, putem calatori mai usor.

EVZ: Care au fost primele tale impresii imediat după sosirea în Canada? SC: Câteva din primele impresii au fost că Nord America/Canada nu era ceea ce credeam eu că este. Situaţia nu era aşa roză precum este/era relatată în filmele hollywood-iene. Pe de altă parte, Toronto-ul a fost un şoc:  imensitatea, lumea, locurile, maşinile, tot ce vedeam în jurul meu nu era deloc asemănător cu ce mai trăisem până atunci.

EVZ: Cât de mult ai interacţionat cu comunitatea românilor din Canada şi ce părere ai despre diaspora românească şi legăturile care există la nivelul acestor comunităţi? SC: Poate că din cauza vârstei nu am fost o persoana foarte activă în comunitatea românească. Am avut o gaşca de români cu care mi-am petrecut zilele pe la blocul unde locuiam la început. Cât despre comunitate, nu am o părere foarte buna. Comparată cu alte comunităţi ale ţărilor europene (Bulgaria, Ungaria, Ukraina, Italia, Portugalia, etc), comunitatea română este dezorganizată şi împrăştiată în grupuri mici. Nu există nimic care să-i atragă la un loc artistic sau cultural, iar acesta este unul dintre motivele mai subtile din spatele lui asociaţiei pe care am fondat-o şi care poartă numele "ToRo".

EVZ: Cum ti-a venit ideea sa pui bazele asociatiei ToRo? SC: Cu toate că suntem mai mulţi români în echipă (5/7), iar unul din scopurile principale este de a promova arta şi cultura românească în rândul canadienilor, asociaţia nu este românească. Bazele organizaţiei au fost puse chiar în timp ce lucram la planurile primului nostru

eveniment, “Expozitia noului val cinematografic românesc”.

EVZ: Cât de dificil a fost să demarezi acest proiect? SC: Primul proiect a fost puţin mai greu, întrucât nu ştiam ce să facem, iar unde ştiam cum să procedam, nu ştiam cum să abordam acele lucruri. Am avut mare noroc că eu m-am întors în România pe perioada verii şi cu această ocazie am putut intra în contact direct cu persoanele de la care urma să primim materialele. Răspunsul la eveniment a fost extraordinar şi foarte neaşteptat. Biletele au fost toate

vândute, la uşa erau persoane care încă mai vroiau să intre, materialul prezentat a fost extraordinar şi extrem de bine primit de către public.

EVZ: Cât de mult se implica românii în astfel de proiete asociative? SC: General vorbind, românii se implică uneori, dar după părerea mea prea puţin. Iar atunci când se implică, nu o fac din cel mai bun motiv. Spre exemplu, la un eveniment românesc oamenii vin, dar depinde care este conţinutul. La filme vin, dar poate mai mult dintr-un

pseudo-patriotism decât cu adevărat pentru filmele care sunt proiectate, mai ales că am şi făcut ravagii pe la Cannes, în timp ce la o expoziţie de artă cu nişte artişti români contemporani apar doar ce-i care sunt efectiv interesaţi. Nu intenţionez să fac o reclamă

proastă românilor, la o adică aşa e cu toată lumea.

EVZ: Ce fel de proiecte aţi derulat până acum? SC: Până în momentul de faţă, ToRo a avut un focus mai mare către film, dar am organizat şi evenimente pe bază de muzică şi fotografie. Evenimentele pe care le-am organizat până acum sunt: - Expoziţie a noului val cinematografic românesc - o seară de scurt metraje româneşti, care a avut loc pe 13 iulie 2007. Tudor Voican a fost invitat special şi a susţinut o prezentare şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul după ce filmele au fost proiectate.

- ToRo Electro-Loft Party - o combinaţie de expoziţie, proiecţie şi petrecere care a avut loc pe 15 septembrie 2007. Evenimentul a expus artă audio-vizuală creată de artişti români din România şi Mexic. Filmul proiectat a fost documentarul electro al regizorului Alexandru-Matei Mocanu, iar petrecerea a fost susţinută de câţiva DJ locali. - 1st Annual Toronto-Romanian Film Festival - Primul festival de film românesc la Toronto, pe 1, 2 si 3 februarie 2008. Câteva dintre punctele cheie legate de festival au fost, prezenţa actorului Jamie Elman la deschiderea festivalului. El a acompaniat proiecţia filmului California Dreamin’ (Nesfârsit) a regizorului Cristian Nemescu. La sfârşitul proiectiei, actorul a susţinut şi o mică sesiune de întrebări şi răspunsuri. Alţi invitaţi speciali pe parcursul festivalului au fost Tereza Barta şi Călin Mihăilescu, doi profesori de film. Festivalul s-a încheiat cu proiecţia filmului "Restul e tăcere" a regizorului Nae Caranfil, film care a fost proiectat de pe peliculă. - Web Photo Gallery - sub numele acesta au fost lansate două expoziţii de fotografie publicate pe site-ul nostru. Pozele care fac aceste expoziţii au fost trimise în urma unui fel de concurs, bazat pe o anumită temă, pe care noi l-am organizat.

EVZ: Care a fost cel mai important dintre ele ? SC: Cu siguranţă festivalul. A fost şi cea mai mare “producţie”, dar a fost şi cel mai bine primit eveniment care l-am organizat,atât din punct de vedere al spectatorilor, cât şi a criticii şi atenţiei din partea mediei. EVZ: Care sunt obiectivele voastre ca asociaţie? SC: Am pornit cu intenţia de a promova arta şi cultura românească, dar nu pot să zic că vroiam să fim exclusivişti. Momentan, cum festivalul de film românesc a fost o reuşită şi cum deja am început pregătirile celui de-al doilea festival, am început să ne ramificăm ideile şi am început să acordăm puţina atenţie şi ţărilor din jurul României, precum Bulgaria, Ungaria, Cehia, Georgia, Moldova, etc.

Dar România ne va rămâne foarte aproape mereu, în orice dorim să facem. Un alt lucru foarte important la ToRo Arts Group este că platforma în jurul căreia organizăm aceste evenimente este una cu o influenţă artistică foarte mare, până acum văzută în materialele de promovare care sunt produse exclusiv de departamentul artistic al organizaţiei.

Acum planuim al doilea festival de film, o seară de film care expune filme din mai multe ţări est şi central europene, un silent party cu DJ şi artişti vizuali locali, precum şi alte câteva evenimente pentru anul viitor, care încă nu sunt clarificate 100%.

EVZ: Care este împlinirea ta cea mai mare realizată în Canada? SC: Fără să îmi dau seama până acum, cred că ToRo este cea mai mare realizare. Este lucrul care mi-a influenţat ultimul an extraordinar de mult, mi-a accordat şansa să învaţ foarte multe, să întâlnesc foarte multe persoane şi artişti şi m-a ajutat să cresc şi eu ca artist. Secundar, dacă nu la acelaşi nivel, cealaltă mare realizare este facultatea, unde am obţinut şi bursa care-mi acoperă costurile de studiu.

EVZ: Ai reveni în România şi care ar fi contextul? SC: Efectiv ador România, dar după cei 8 ani petrecuţi în Canada o văd cu alti ochi. Momentan trebuie să-mi termin facultatea, iar apoi să fac şi un masterat. M-as întoarce definitiv în România dacă aş putea să mă întreţin şi să fac exact ceea ce-mi place. Trebuie să menţionez

că din 2002 m-am întors în fiecare vară în România şi sper să pot face asta în continuare.

EVZ: Ai simţit discriminari pentru faptul că eşti emigrant? SC: Le-am simţit la fel cum cred că orice emigrant le simte. Cel mai direct le-am simţit prima dată când am mers aici la şcoală, în clasa a VIII-a. În facultate, nu mai conteaza, mediul este prea mixt, dar la şcolile de cartier se simte, mai ales dacă în şcoală domină numărul de copii canadieni.

EVZ: Cum este să fii student emigrant într-o instituţie de învăţământ canadiană? SC: Din punctul meu de vedere cel mai dificil lucru este limba. Am simţit că am probleme de exprimare, iar când ajungi şi la referate această este şi mai resimţită.

EVZ: Ce universitate ai ales si care au fost motivele care au determinat aceasta alegere? SC: Sunt student la facultatea de Radio şi Televiziune din cadrul Universităţii Ryerson. Pentru un an am fost student la facultatea de Image Arts secţia New Media, dar cu intenţia de a găsi şi un loc de muncă după ce termin facultatea, am decis să îmi schimb facultatea.

EVZ: Ce îi sfătuieşti pe tinerii români care vor sa emigreze în Canada? SC: Să se gândească bine dacă vor într-adevăr să emigreze. Emigrarea constă în foarte multe sacrificii, iar rezultatul poate să nu fie cel pe care persoana îl caută. Alt lucru de luat în considerare este că România nu mai este acel loc imposibil, unde foarte puţini au şanse şi oportunităţi. În acelaşi timp, emigrarea are şi ea avantaje, vezi şi trăieşti cum n-ai mai trăit până atunci, poate chiar îţi schimbi părerea despre cum trebuie să fie lucrurile şi se ivesc alte şanse şi oportunităţi la care nu te-ai fi gândit niciodată.

Mai multe detalii despre activitatea organizaţiei ToRo, găsiţi aici