În vechea greacă,”kunon”, care însemna cîine, a produs ”kunikos” și apoi ”kinikos”, devenit în latină ”cinicus”, cînd a trebuit să se denumească un anumit fel de a fi în lume. Vom fi surprinși să aflăm că, pentru antici, dar și pentru medievali, pînă prin secolul al XVI-lea chiar, cinic nu însemna deloc ceea ce înseamnă azi.
Găsesc în DEX-ul din 1998 că cinic înseamnă ”(Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini.” Iar în DEX-ul din 2009, aflu că cinic înseamnă ”(Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini.” Ei bine, în antichitate cinicii erau asceți în căutarea virtuții. Duceau o viață de cîine, adică o viață în care se mulțumeau cu puțin, colindau mult și își păzeau libertatea tocmai prin refuzul condiționărilor de orice fel (casă, familie, haine și bunuri, bani ori funcții). Moda cinicilor, cu mare priză în spațiul grec, a durat destul de mult. Istoria filozofiei notează primul cinic în sec. IV î.d.Hr. (Antistenes) și pe ultimul în sec V d.Hr. (Sallustius din Emessa). Explicația acestei anduranțe de aproape 1000 de ani constă, pe de o parte, în spectaculozitatea radicalismului afișat de cinici și, pe de altă parte, în simplitatea crezului lor. Cincii erau un fel de sectă - umblau îmbrăcați într-un veșmînt unic (iarna îl împătureau în două ca să fie mai gros), purtau un sac în care duceau exclusiv cele necesare traiului de pe o zi pe alta, tratau cu respect pe săraci și cu dispreț pe bogați, vorbeau, șocant cumva, împotriva obișnuințelor și păreau fericiți. Animalele, în general, erau socotite de ei exemple pentru că își erau ele însele suficiente și puteau trăi, în bucurie, cu atît de puțin. Asemănarea cu apostolii ori cu pelerinii creștini este, într-adevăr, frapantă. Doar că este o asemănare aparentă - cinicii și primii creștini care mergeau în apostolat semănau ca înfățișare și, poate, ca mod de a trăi. Dar propovăduiau cauze foarte diferite. Totuși, am putea spune fără să greșim prea mult că creștinismul originar era un fel de cinism profund modificat de iubire. Cinicii erau fericiți așa cum erau și căutau prin lume să se bucure de ceea ce sînt. Creștinii aveau misiunea iubirii, a carității, a căutării mîntuirii. Cinicii căutau o fericire pe lumea asta, convinși că alta nu există. Creștinii căutau fericirea pe lumea cealaltă, convinși că nu există fericire deplină pe lumea aceasta. Dacă vreți să aflați ce și cum era un cinic, imaginați-vă un creștin autentic al timpurilor originare și dezbărați-l de comandanemtul iubirii. Acela e un cinic. Sau, firește, puteți să căutați cîte ceva din anecdotica abundentă care însoțește în istorie numele lui Diogene, cel mai celebru cinic, zis și ”Cîinele” pentru viața pe care o ducea. Într-un butoi. Se zice că l-a repezit pe Alexandru cel Mare: ”Dă-te la o pare că îmi iei soarele!” și că acesta ar fi spus ”Dacă nu aș fi fost Alexandru, aș fi vrut să fiu Diogene”. Dar, ne spun istoricii care știu atîtea despre trecut, întîlnirea dintre ei e foarte puțin probabil să se fi întîmplat. În orice caz, cinismul antic este o veselă frondă a săracilor care nu vor deloc să fie bogați. Cum de am ajuns astăzi să asociem cinismul cu bogăția arogantă ori cu vanitatea faraonică, cu disprețul pentru săraci și cu lingușirea ori teama de bogați, cu imoralitatea desăvîrșită și afișată, mi-e greu să înțeleg. ERATĂ. În textul meu de ieri, ”Alexandra, Alexandria și zeul”, s-a strecurat o regretabilă eroare. Romanul vînat la Alexandria de Octavian este, bineînțeles, Marc Antoniu și nu Marc Aureliu. Totuși, în cîteva rînduri a apărut Marc Aureliu în loc de Marc Antoniu, după cum în altele numele fostului triumvir a apărut corect. Îmi cer scuze cititorilor care au fost, pe bună dreptate, deranjați de eroare.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
